Un gând de încheiere

Bogăția și profunzimea ideilor din primul capitol al epistolei și aria largă de acoperire tematică sunt uimitoare. Petru își începe epistola cu o meditație asupra Dumnezeirii – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl ne-a oferit un Mântuitor în persoana Fiului Său, Isus, iar noi suntem aleși prin El pentru sfințire și ascultare. Noi Îl iubim pe Isus și ne bucurăm în El cu o bucurie negrăită, deoarece, prin moartea și învierea Sa, am primit făgăduința unei moșteniri „nestricăcioase” care este păstrată în ceruri pentru noi. Din acest motiv, chiar și în necazuri ne putem bucura în mântuirea oferită prin Hristos. „Epistolele sale [ale lui Petru] erau mijloace pentru reînsuflețirea curajului și întărirea credinței acelora care treceau prin încercări și necazuri și de reînnoire a faptelor bune de către aceia care, din pricina feluritelor ispite, erau în primejdie să-și piardă încrederea în Dumnezeu.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 382 (517). În același timp, Duhul Sfânt i-a inspirat pe profeți să descrie evenimentele din zilele lui Petru și ale cititorilor săi. În consecință, creștinii ar trebui să ducă o viață sfântă, de ascultare de adevăr, în comunități caracterizate de dragostea care vine dintr-o inimă curată.

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, capitolul 59, „Ascultarea desăvârșită prin Hristos”, și capitolul 57, „Hristos, Calea vieții”.