Cuvântul demn de încredere al profeţiei

Citeşte 2 Petru 1:16-21. Ce caracteristică a cuvântului prorociei reiese din acest pasaj?

2 Petru 1:16-21
16. În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.
17. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
18. Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.
19. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
20. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.
21. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Petru a fost martor ocular la multe evenimente din viaţa Domnului Isus şi, în pasajul acesta, enumeră câteva: botezul (2 Petru 1:17), schimbarea la faţă (vers. 18) şi împlinirea profeţiilor despre Mesia (vers. 19). Toate aceste experienţe l-au marcat profund, însă el acordă cea mai mare importantă profeţiilor. El ignorase de multe ori cuvintele lui Isus, crezând că ştia deja despre ce era vorba. De multe ori Isus îi spusese cum avea să fie tratat în Ierusalim de marii-preoţi. Iar când s-a întâmplat exact aşa cum spusese El mai dinainte, cât de nepregătit a fost Petru! Dar cel mai dureros eşec l-a avut atunci când L-a tăgăduit pe Domnul său, deşi fusese prevenit. Era ferm convins că nu putea să facă o asemenea faptă şi totuşi a făcut-o. Aceasta trebuie să fi fost cea mai adâncă prăbuşire a sa.

Probabil că din aceste motive vrea să clarifice cum poate cineva să fie un urmaş credincios al lui Isus. El le aminteşte credincioşilor de „făgăduinţele Lui [Dumnezeu] nespus de mari şi de scumpe” prin care se pot face „părtaşi firii dumnezeieşti” şi de faptul că ei au fugit de „stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4). Iar ca să-i asigure că au fugit de această stricăciune, el face o listă de calităţi interdependente (aşa-numita „scară a lui Petru”) care definesc stilul de viaţă creştin: credinţa, fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni (vers. 5-8). Fiecare calitate depinde de cealaltă şi, împreună, formează un tot. Pavel le numeşte arcade şi nu „roadele” Duhului (Galateni 5:22,23), pentru că doar împreună formează un rod, nu pot fi separate.

Petru merge mai departe şi le spune credincioşilor că, dacă vor integra aceste valori în viaţa lor, nu vor aluneca niciodată şi îi sfătuieşte să-şi întărească chemarea şi alegerea (vers. 10).

Să nu uităm că el adresează epistola unor creştini întemeiaţi în credinţă. Dar, prezentând aceste valori spirituale, el nu susţine că satisfacerea unui set de cerinţe ne-ar asigura „viza” pentru cer. El nu face altceva decât să aşeze în contrast atitudinile şi comportamentele predominante ale vremii şi să îi încurajeze pe creştini să-şi canalizeze energiile spre lucruri pozitive.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO