Un gând de încheiere

Petru ne-a prevenit că vor exista batjocoritori care vor spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3:4). Ideea aceasta nu este nouă; la fel spuneau şi antediluvienii. „Pe măsură ce timpul trecea, fără ca în natură să se vadă vreo schimbare, oamenii cărora uneori le tremurase inima de frică au început să se liniştească. Ei argumentau, la fel ca mulţi astăzi, că natura este mai presus de Dumnezeul naturii şi că legile ei sunt atât de trainic stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le-ar putea schimba. Considerând că, dacă solia lui Noe ar fi fost corectă, natura şi-ar fi ieşit din făgaş, au făcut ca solia aceasta să fie socotită de minţile lumii o amăgire, o mare înşelătorie. Ei şi-au manifestat dispreţul faţă de avertizarea lui Dumnezeu, făcând exact ce făcuseră şi mai înainte ca avertizarea să fie dată. (…) Ei ziceau că, dacă era ceva adevărat în cele spuse de Noe, atunci bărbaţii de seamă – oamenii înţelepţi, prudenţi, mari – ar fi înţeles lucrul acesta.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2006, pp. 87-88 (în orig., p. 97)

În zilele noastre, „oamenii mari” ne spun ceva asemănător: Legile naturii sunt fixe şi toate lucrurile îşi continuă cursul neabătut. Aşa susţine şi teoria evoluţiei: viaţa a apărut prin procese naturale care pot fi explicate, în principiu cel puţin, prin acţiunea legilor naturale, fără intervenţia vreunei divinităţi. Oamenii s-au înşelat atunci şi se înşeală şi acum. Pavel scria: „Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). Aşa a fost în timpul potopului, aşa a fost în timpul lui Petru şi la fel este şi astăzi.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO