Un gând de încheiere

Petru știa că i se apropia sfârșitul şi știa ce fel de moarte îl aștepta, deoarece Isus Însuși îi descoperise acest lucru (Ioan 21:18), totuşi el nu-și făcea griji decât pentru bunăstarea spirituală a turmei.
De fapt, cum a murit? „Petru, ca evreu și străin, a fost osândit, biciuit și răstignit. Cu perspectiva acestei morţi groaznice înaintea sa, apostolul și-a amintit de păcatul său cel mare – tăgăduirea lui Isus în ceasul încercării Sale. Atât de nedispus cândva să recunoască crucea, acum a socotit ca o bucurie să-și dea viaţa pentru Evanghelie, considerând numai că, pentru el, care Îl tăgăduise pe Domnul, era o onoare prea mare să moară în același fel ca Învăţătorul Său. Petru se căise sincer de păcatul acela și fusese iertat de Hristos, după cum se vede din marea însărcinarea dată lui de a hrăni oile și mielușeii turmei. Dar el nu-și putea ierta niciodată gestul său. Nici chiar gândul la agonia groaznică a ultimelor clipe ale vieţii nu putea micșora amărăciunea întristării și pocăinţei sale. Ca ultimă favoare, el i-a rugat pe cei care-l executau să-l pironească pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită și în felul acesta a murit marele apostol Petru.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 397 (537–538)