Petru scrie despre moartea sa
5. În ce cuvinte vorbeşte Petru despre moartea sa? 2 Petru 1:13,14; compară cu 1 Corinteni 15:12-57.
2 Petru 1:13-14
13. Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte; 14. căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.1 Corinteni 15:12-57
12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.
15. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.
16. Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
17. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
18. şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
27. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
28. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
29. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
30. Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
31. În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
32. Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.
33. Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
34. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.
35. Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
36. Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi.
37. Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
38. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
39. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
40. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
42. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire;
43. este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere.
44. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
45. De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
46. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
47. Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
50. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
52. într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
56. Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
57. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
În 1956, Oscar Cullman a publicat un scurt studiu cu titlul Immortality of the Soul or Resurrection of the Dead?: The Witness of the New Testament [Nemurirea sufletului sau învierea morților? Mărturia Noului Testament], în care a argumentat că învierea este incompatibilă cu conceptul de suflet nemuritor. El a afirmat că Noul Testament susține clar învierea morților. „Nicio altă publicație de-a mea”, comenta el ulterior, „n-a stârnit atâta entuziasm, dar nici atâta ostilitate vehementă.”
În urma analizării afirmațiilor despre moarte și înviere din Noul Testament, i se poate da dreptate lui Cullman. În Noul Testament găsim conceptul de înviere și nu conceptul de suflet nemuritor, care supraviețuiește morții trupului. De pildă, în 1 Tesaloniceni 4:16-18, Pavel îi îndeamnă pe cei cărora le-a murit cineva drag să se consoleze cu gândul că morții vor fi readuși la viață de Isus, la revenirea Sa. În 1 Corinteni 15:12-57, el vorbește pe larg despre înviere, accentuând ideea că însăşi credința creștină se întemeiază pe învierea lui Isus. Dacă Isus n-a înviat, atunci credința în El este inutilă. Dar, continuă el, Hristos a înviat cu adevărat, ca prim rod al celor care au adormit. Iar învierea Sa din morți face posibilă învierea tuturor celor ce sunt în El.
În versetele 35-50, Pavel vorbește despre învierea trupului şi prezintă diferențele dintre trupul pe care îl vom primi la înviere și trupul pe care îl avem acum. Trupul acesta este supus morţii, dar cel transformat nu va mai fi atins de boală sau moarte.
În concluzie, în Noul Testament tema morţii este abordată din perspectiva învierii, nu a nemuririi sufletului. Aspectul acesta este important de știut atunci când studiem pasajul din 2 Petru 1:13,14.
