Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
2 Timotei 2:22

Ascultă ediția audio aici.

Pericolele morale la care toți, bătrâni și tineri, suntem expuși cresc zilnic. Alienarea morală pe care noi o numim depravare găsește spațiu amplu de acțiune, iar o influență josnică, senzuală și demonică se exercită prin bărbați, femei și tineri care se declară creștini. (…)

Cei care au aflat adevărul și care nu au fapte corespunzătoare cu mărturisirea lor de credință se află sub ispitele lui Satana. Ei se confruntă cu pericolul la fiecare pas pe care îl fac. Sunt aduși în contact cu răul și ceea ce văd sau ceea ce aud trezește în ei patimi nestăpânite; se află sub influențe care îi vor face să aleagă răul, în loc de bine, pentru că inima lor nu este sănătoasă. Chiar în momentul în care trebuie să manifeste puterea voinței, când fermitatea este necesară pentru a rezista la prima încercare a ispitei, ei se află în postura de victimă ușoară a stratagemelor lui Satana, o jucărie în mâna sa. Fiecare ispită este acum la lucru pentru a-i determina pe cei care susțin că păzesc poruncile lui Dumnezeu să le încalce. (…)

Toți trebuie să învățăm lecția despre ce putere se află într-un caracter bun. De nicio instruire nu avem acum mai multă nevoie decât de pregătirea tinerilor, bărbați și femei, să aibă corectitudine morală și să-și curețe sufletul de orice pată și urmă de contaminare morală. Standardul de moralitate și sfințenie este tăvălit în noroi. (…)

Suntem aproape de încheierea timpului de probă, când fiecare caz urmează să fie revizuit de Dumnezeu. Acum, în perioada de testare, este timpul pe care Dumnezeu ni l-a dat să ne formăm caractere curate și sfinte. Dacă acest timp nu este folosit corect, dacă gândurile nu sunt curate, dacă inima nu este sfințită, dacă sunt îngăduite practici nesfinte, cu siguranță că locul unor asemenea oameni va fi cu cei nesfinți, corupți și dezgustători.

Acum, în această perioadă de verificare, fiecare persoană trebuie să aleagă. Această alegere se va vedea în familie, în relațiile din biserică. Virtutea și principiile altruiste și autentice vor fi răsplătite, deoarece vor fi reproduse în alții. (…) „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:20).

De ce iubirea autentică ce trebuie cultivată în familie este de valoare?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 254 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Administrarea căminului.

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO