Dragostea faţă de aproapele

Citeşte Luca 10:25-37. Cum s-a manifestat iubirea faţă de aproapele în parabola aceasta?

Luca 10:25-37
25. Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
26. Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”
27. El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”
29. Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”
30. Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
31. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.
32. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.
33. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
34. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.
35. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”
36. Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”
37. „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.

Învăţătorul Legii ştia că toate poruncile pot fi condensate în două mari principii: să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Întrebarea la care nu găsise încă răspuns era cu privire la cine se încadra în această categorie a „aproapelui”.

La data aceea, se considera, în general, că din această categorie făceau parte familia, rudele şi cei din acelaşi neam, iar învăţătorul Îi cere clarificări lui Isus. În parabola Sa, Isus prezintă o cu totul altă perspectivă: în categoria aproapelui intră orice om pe care-l întâlnim şi care este în dificultate. A fi aproapele cuiva înseamnă a împlini nevoile acelei persoane. Preotul şi levitul erau mai preocupaţi să nu se întineze în vederea îndeplinirii corespunzătoare a îndatoririlor lor religioase. Ce cale convenabilă au găsit, să folosească religia ca scuză pentru a nu se sacrifica şi a nu ajuta o persoană care, după toate aparentele, n-avea cum să le răsplătească vreodată binele făcut!

Spre deosebire de ei, samariteanul a considerat că acest om străin, dintr-un popor ostil lor, era aproapele lui şi a îngrijit de nevoile lui cu compasiune, uitând de sine. Astfel, în loc să ne întrebăm: „Cine este aproapele meu?”, mai bine să spunem. „Cine va da dovadă că este aproapele celor demoralizaţi şi asupriţi?” Orice om în nevoie, indiferent cine-ar fi el, este cel pe care trebuie să-l ajutăm.

„Dumnezeu nu recunoaşte nicio deosebire bazată pe naţionalitate, rasă ori clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Prin creaţie, toţi oamenii constituie o singură familie şi toţi sunt egali prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărţire, pentru a deschide larg fiecare încăpere a templului, aşa încât fiecare suflet să poată avea intrare liberă înaintea lui Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, de adâncă şi de mare, încât ajunge pretutindeni.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2007, p. 292

Ce prejudecăţi te împiedică să dai dovadă că eşti aproapele celor în nevoie? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO