Cum să „plantezi” o biserică

Citeşte Matei 10:5-10. De ce îi trimite Isus pe ucenici să lucreze în satele şi oraşele din jur fără să aibă nicio resursă?

Matei 10:5-10
5. Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor;
6. ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
7. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”
8. Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
9. Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
10. nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.

Pare ciudată porunca primită de ucenici, de a pleca în activitatea de slujire cu surse minime de întreţinere a vieţii. Probabil că Isus i-a trimis aşa pentru a-i învăţa dependenţa de Dumnezeu şi importanţa legării de prietenii cu localnicii. Prietenii pe care aveau să şi-i facă aveau să preţuiască slujirea lor suficient de mult încât să-i susţină:

Pastorul Frank a fost solicitat de Conferinţă să planteze o biserică într-o zonă a unui oraş mare unde nu exista prezenţă adventistă. Pastorul a trecut la lucru fără să aibă vreun buget la îndemână. S-a uitat pe o hartă a oraşului, a delimitat cu o linie zona sa de activitate şi a studiat statisticile populaţiei. Sa urcat în maşină, s-a oprit în locul cel mai aglomerat şi a luat la rând magazinele şi firmele din zonă pentru a se interesa de viaţa oamenilor de acolo. S-a întâlnit cu liderii politici, cu oamenii de afaceri şi cu directorii instituţiilor de asistenţă socială şi i-a întrebat care erau cele mai mari nevoi ale oamenilor. S-a împrietenit cu câţiva localnici, iar ei l-au invitat la un club cetăţenesc. Acolo a cunoscut alţi conducători locali, care le-au ajutat să închirieze anexa unei biserici prezbiteriene, locaţie unde urma să ofere servicii sociale. Membrii clubului cetăţenesc i-au oferit bani „pentru început”, ca să cumpere vopsea şi soluţii de curăţat pentru renovarea ei. În urma discuţiilor cu liderii locali, a reieşit că sănătatea era nevoia principală a populaţiei. În aceste condiţii pastorul Frank a format o echipă de voluntari care le-a oferit oamenilor posibilitatea de a efectua diferite analize medicale şi de a participa la prezentări de sănătate în anexa renovată. Beneficiarii au plătit pentru servicii o sumă modică, cu care au fost achitate cheltuielile. La scurt timp, s-a înfiinţat o grupă a Şcolii de Sabat la care au început să vină câţiva localnici.

Pastorul Frank a descoperit astfel că una dintre cele mai bune metode de a înfiinţa o biserică este aceea de a organiza o activitate de slujire în funcţie de ceea ce oamenii aveau nevoie şi, apoi, de a susţine dezvoltarea unei biserici prin intermediul acelei activităţi. Prin metoda aceasta, a reuşit să înfiinţeze o biserică adventistă care a ajuns la 140 de membri!

Exemplul acesta ne ajută să înţelegem ce se întâmplă atunci când urmăm învăţăturile lui Isus despre implicarea în societate. Dar ce putem învăţa în această privinţă din exemplul Său personal? Săptămâna viitoare, vom începe să analizăm metoda Sa de lucru, singura care „va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor”. – Ellen G, White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO