Un gând de încheiere

O frumoasă ilustrare a conducerii prin slujire găsim în viața lui Isus, la ultima Sa Cină. Atunci, El era pe deplin conștient că este Fiul lui Dumnezeu și că urma să Se întoarcă la Tatăl (Ioan 13:1). În timpul cinei, a spălat picioarele ucenicilor. La fiecare ocazie de spălare a picioarelor, urmașii lui Isus repetă gestul Său; ei își aduc aminte unul altuia că a fi conducător în Împărăția lui Isus înseamnă a fi slujitor. Ucenicii au ținut minte acest act al umilinței toată viața lor, mai ales după ce și-au dat seama cine era Isus cu adevărat. Și desigur că Petru l-a avut în minte atunci când i-a îndemnat pe conducătorii bisericii să nu păstorească turma lui Dumnezeu ca niște stăpâni, ci „împodobiți cu smerenie”.

„Când a consimțit să devină om, Hristos a manifestat o smerenie care le uimeşte pe ființele inteligente cerești. Actul acceptării de a fi om n-ar fi fost o umilință dacă n-ar fi fost realitatea preexistenței înălțate a lui Hristos. Noi trebuie să ne deschidem mintea ca să înțelegem că Hristos a pus deoparte haina împărătească, coroana regală, poziția Sa înaltă și Și-a acoperit natura divină cu natură umană, ca să-l poată întâmpina pe om la nivelul la care se afla și pentru a le aduce oamenilor puterea morală de a deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu. Smerenia și blândețea care au caracterizat viața lui Hristos se vor manifesta în viața și caracterul celor care trăiesc cum a trăit Isus.” – Ellen G. White, Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 81 (15 martie)