Sfințenia

„Cu cât te vei apropia mai mult de Isus, cu atât ţi se va părea că eşti mai păcătos, deoarece vederea ta spirituală va deveni mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi mai evidente într-un contrast distinct şi total cu natura desăvârşită a lui Isus. Aceasta este dovada faptului că amăgirile lui Satana şi-au pierdut puterea şi că influenţa dătătoare de viaţă a Duhului lui Dumnezeu îţi trezeşte conştiinţa.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2014, p. 80 (64–65)

2. Care este idealul lui Dumnezeu cu privire la caracterul fiecărui membru al bisericii Sale? Efeseni 1:4; 5:25-27; Evrei 12:14.

Efeseni 1:4
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

Efeseni 5:25-27
25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, 26. ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, 27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.

Evrei 12:14
Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Sfințenia este un dar de la Dumnezeu și este o cerință a Sa. De aceea, ar trebui să ne rugăm pentru ea și să o manifestăm zilnic. Ea este rodul Duhului pe care îl aducem în viața noastră pe măsură ce umblăm, prin Duhul Sfânt, împreună cu Hristos în fiecare zi (Galateni 5:16,22,25). Pe scurt, sfințenia înseamnă asemănare cu Hristos. Înseamnă să-I aparții lui Isus, să asculți de El și să-I fii devotat, să fii tot mai asemenea chipului Său. Sfințenia, în sensul ei de bază, înseamnă separare, punere deoparte într-un scop special, pentru Dumnezeu. Ea exprimă totodată o calitate moral-spirituală intrinsecă și anume calitatea de a fi fără prihană și curat înaintea lui Dumnezeu. Aceste două aspecte trebuie păstrate împreună.

Galateni 5:16
Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

Galateni 5:22
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

Galateni 5:25
Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

În Noul Testament, credincioșii sunt numiți sfinți în virtutea relației lor unice cu Isus, care îi pune deoparte pentru un scop special. Aceasta nu-i face desăvârșiți din punct de vedere etic, nici fără păcat, dar îi schimbă ca să poată trăi o viață curată și sfântă (în 1 Corinteni 1:2, Pavel îi numește sfinți pe credincioșii din Corint, deși nu erau fără păcat sau desăvârșiți). Credincioșii sunt îndemnați să urmărească sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). De la bun început, Dumnezeu îl acceptă total pe cel credincios, însă creșterea lui în sfințenie se întinde pe toată durata vieții și trebuie să aibă loc neîntrerupt pentru a fi transformat după chipul fără pată al Aceluia care ne-a mântuit.

1 Corinteni 1:2
către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:

Evrei 12:14
Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Este vreo diferență este între a fi sfânt și a urmări sfințenia? Care? De ce să mai urmărești sfințenia dacă Îi aparții lui Dumnezeu și dacă ești deja acceptat înaintea Sa ca fiind sfânt în virtutea jertfei Domnului Isus pentru tine?