Cei trei (ulterior, patru) bărbaţi care au venit în vizită la Iov au avut intenţii bune. Ei au aflat ce i s-a întâmplat şi au venit la el ca „să-i plângă de milă şi să-l mângâie” (Iov 2:11). Totuşi, când Iov a început să vorbească despre greaua tragedie prin care trecea şi să se lamenteze, ei au considerat că era mai important să-l pună la punct şi să-i corecteze greşelile teologice decât să-l încurajeze şi să-l sprijine în suferinţă.

Ei au înţeles greşit lamentările lui. Dar să presupunem că aveau dreptate şi că Iov suferea pe merit. Însemna atunci că ideile lor teologice erau corecte. Şi ce mai însemna? Că Iov avea nevoie să-i fie corectate concepţiile teologice? Aceasta era nevoia lui?

Citeşte Ioan 8:1-11. Ce descoperim, citind acest pasaj, că le lipsea acestor oameni?

Ioan 8:1-11
1. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
3. Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4. şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”
6. Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.
7. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8. Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
9. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10. Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11. „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)

Între femeia prinsă în adulter şi Iov există o mare diferenţă: femeia era vinovată. Poate că era mai puţin vinovată de păcat decât acuzatorii ei şi poate că avea circumstanţe atenuante, dar vinovăţia ei era neîndoielnică, în schimb, Iov nu era vinovat, cel puţin nu în sensul indicat de acuzatorii lui. Şi, chiar dacă ar fi fost vinovat, el avea aceeaşi nevoie ca femeia vinovată, aceeaşi nevoie ca orice om aflat în suferinţă: nevoia de har şi de iertare.

„Iertând-o pe această femeie şi încurajând-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu acoperă păcatul, nici nu micşorează simţul vinovăţiei, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi nădejde.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 398

Cartea lui Iov ne învaţă să ne purtăm cu alţii cum ne-ar plăcea să se poarte ei cu noi dacă am fi în locul lor. Desigur că există un timp şi un loc potrivit pentru mustrare şi pentru confruntarea cu adevărul, dar, înainte de a ne asuma acest rol, să nu uităm că şi noi suntem păcătoşi!

Cum putem manifesta mai multă compasiune faţă de cei în suferinţă, chiar şi faţă de cei care suferă ca urmare a comportamentului lor greşit? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO