„Ca suveica ţesătorului”

Imaginează-ţi că doi antediluvieni ar sta de vorbă despre soarta omului, moartea, şi ar deplânge faptul că, oricât de bine le-ar merge în viaţă, oricâte realizări ar avea, în final tot ar ajunge în mormânt.

Nouă ne este dificil astăzi să ne închipuim cum ar fi să trăim sute de ani (Metusala avea o sută optzeci şi şapte de ani când s-a născut fiul lui, Lameh, iar după aceea a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani); dar chiar şi antediluvienii trebuie să fi deplâns, în faţa realităţii morţii, scurtimea vieţii.

Citeşte Iov 7:1-11. Ce deplânge Iov aici? Vezi şi Psalmii 39:5,11; Iacov 4:14.

Iov 7:1-11
1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
3. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
4. Mă culc şi zic: „Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?” Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5. Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
6. Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
7. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
9. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
10. Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
11. De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.

Psalmii 39:5,11
5. Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)
11. Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

Iacov 4:14
şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

Dacă în cuvântul lui anterior, Iov cere odihna şi încetarea suferinţei pe care le aduce moartea, aici deplânge scurgerea rapidă a vieţii. Se plânge că omul are parte de o viaţă plină de greutăţi, trudă şi suferinţă şi apoi moare. Şi noi avem deseori această atitudine paradoxală: ne plângem că viaţa trece iute, deşi recunoaştem că este grea şi tristă!

O autoare adventistă de ziua a şaptea mărturisea într-un articol că s-a luptat cu depresia şi chiar cu gândul sinuciderii. Ea nota: „Cel mai rău era că eram adventistă şi aveam un stil de viaţă despre care se dovedise că mă putea ajuta să trăiesc «cu şase ani mai mult».” Avantajul acesta nu mai avea atunci nicio valoare! Sigur că, atunci când te doare şi suferi, multe lucruri par a nu mai avea nicio valoare. Uneori, când durerea ne cuprinde, raţiunea şi logica coboară în planul doi şi nu ne mai putem gândi decât la necazul şi la frica noastră şi pierdem orice urmă de speranţă. Până şi Iov, care avea cunoştinţă despre venirea unui Răscumpărător (Iov 19:25), a strigat în deznădejdea lui: „Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea” (Iov 7:7). Iov, în faţa perspectivei apropiate a morţii, se jeleşte că viaţa e scurtă, deşi ajunsese într-o situaţie extrem de nefericită!

În ce fel te ajută cunoştinţele despre căderea în păcat; despre moarte şi despre înviere să ai o atitudine echilibrată faţă de realitatea trecerii vieţii? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO