Ca să-l înţelegem pe Iov, trebuie să ne punem în locul lui. El se întreabă: De ce se poartă Dumnezeu aşa cu mine? sau De ce permite Dumnezeu să mi se întâmple astfel de lucruri? El nu are o imagine de ansamblu asupra realităţii. Nu ştie decât ce s-a petrecut în preajma lui şi cu el însuşi şi nu mai poate să priceapă nimic. Cine dintre noi n-a trecut printr-o astfel de situaţie?

Citeşte Iov 7:17-21. Ce gânduri îşi exprimă Iov aici? Ce întrebări pune? De ce sunt întrebările acestea justificate în situaţia lui?

Iov 7:17-21
17. Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
18. să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
19. Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21. Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

Unii cercetători argumentează că Iov ar ironiza aici gândul din Psalmii 8:4-6, unde scrie: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (vezi şi Psalmii 144:3,4). Însă cartea lui Iov a fost scrisă cu mult înaintea Psalmilor. Mai degrabă, poate că psalmistul s-a inspirat din cartea lui Iov.

Totuşi nu putem să nu remarcăm întrebarea: „Ce este omul?” Este una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune: Cine suntem noi? De ce ne aflăm aici? Care este scopul şi sensul vieţii noastre? În situaţia lui, Iov crede că Dumnezeu „l-a luat în colimator” şi se întreabă pentru ce îi acordă atâta atenţie. Dumnezeu este atât de mare, universul pe care l-a creat este atât de vast, de ce S-ar interesa tocmai de el? De ce I-ar păsa de vreun om?

De ce interacţionează Dumnezeu cu omul?

Ioan 3:16
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

1 Ioan 3:1
Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.

„Când priveşte înălţimea, adâncimea şi lărgimea iubirii Tatălui faţă de rasa umană care piere, Ioan este plin de admiraţie şi de respect sfânt. El nu poate găsi un limbaj potrivit pentru a exprima această dragoste, ci cheamă lumea să privească: «Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!» Ce valoare îi este astfel acordată omului! Prin păcat, fiii oamenilor au devenit supuşi ai lui Satana. Prin jertfa infinită a lui Hristos şi prin credinţa în Numele Său, fiii lui Adam devin fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura umană, Hristos înalţă neamul omenesc.” – Ellen G. White, Mărturii, voi. 4, p. 563

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO