Durerea altora
În capitolul 3, se încheie prima plângere a lui Iov. În următoarele două capitole, Elifaz, unul dintre prietenii lui, îi ţine o „predică” (o vom studia săptămâna viitoare). Apoi, în capitolele 6 şi 7, Iov continuă să vorbească despre suferinţa lui.
Cum îşi descrie el durerea?
Iov 6:2,3
2. „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3. ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
Descrierea aceasta ne ajută să ne formăm o idee despre modul în care îşi percepea Iov suferinţa. Dacă s-ar fi putut aşeza într-un taler tot nisipul mării, iar în celălalt taler, „durerea” şi „nenorocirile” lui, acestea din urmă ar fi atârnat mai greu.
Atât de grea îi era durerea! Şi toată era a lui, nu a altcuiva. Se foloseşte frecvent expresia „toată suferinţa umană”. Dacă ne gândim bine, ea nu exprimă adevărul. Noi nu suferim în mod colectiv. Noi nu suferim durerea altcuiva, ci numai durerea personală. Ne ştim doar durerile proprii, doar suferinţa proprie. Durerea lui Iov, aşa mare cum era, nu este mai mare decât durerea pe care o poate cunoaşte alt om. Unii oameni, bine intenţionaţi de altfel, le spun altora: „îţi simt durerea.” Dar nu o simt. N-au cum s-o simtă! Nu pot simţi decât durerea proprie, ca reacţie la suferinţa altuia. Doar atât şi nimic mai mult: propria durere, nu durerea altcuiva.
Auzim despre dezastre, produse de oameni sau din alte cauze, cu victime numeroase. Numărul morţilor sau răniţilor ne şochează. Şi încercăm să ne imaginăm atâta suferinţă. Dar, la fel ca în cazul lui Iov, la fel ca în cazul tuturor oamenilor care au trăit vreodată de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, fiecare îşi simte propria durere şi pe a nimănui altcuiva.
Nu ne dorim, desigur, să diminuăm valoarea suferinţei împreună cu alţii şi, după cum se ştie, creştinii sunt chemaţi să aline durerea oricând este posibil (vezi Iacov 1:27; Matei 25:34-40). Cu toate acestea, cât de recunoscători trebuie să fim că niciunul dintre noi nu suferă mai mult decât poate duce de unul singur, că nu poartă toată suferinţa care există în lume!
Iacov 1:27
Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Meditează la ideea că fiecare om îşi poartă suferinţa lui şi nu pe a altuia. Te ajută aceasta să vezi altfel problema suferinţei umane? Cum? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.ROMatei 25:34-40
34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
