„Blestemată să fie ziua!”

 Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!

(Apocalipsa 4:11)

Când citim istoria lui Iov, avem două avantaje: în primul rând, ştim cum se încheie şi, în al doilea rând, cunoaştem fundalul pe care se desfăşoară, conflictul cosmic care există în spatele scenei.

Iov n-a ştiut nimic din toate acestea. N-a ştiut decât că, într-o vreme când lucrurile îi mergeau bine, a fost lovit brusc de un şir de nenorociri, de o serie de tragedii. Într-o clipită, s-a transformat din „cel mai cu vază dintre toţi locuitorii Răsăritului” (Iov 1:3) într-un om de nerecunoscut care-şi plângea amarul pe un morman de cenuşă.

Săptămâna aceasta, vom continua studiul cărţii lui Iov şi vom încerca să ne transpunem în situaţia personajului principal, pentru a înţelege mai bine nedumerirea, mânia şi mâhnirea pe care le-a simţit. Dar lucrul acesta n-ar trebui să ne fie prea greu, nu-i aşa? Nu pentru că am fi trecut prin ce a trecut el, dar, având o fire căzută şi trăind într-o lume căzută, ştim şi noi, măcar în parte, ce consternare generează tragedia şi suferinţa, mai cu seamă dacă ne dorim din toată inima să-I slujim Domnului cu credincioşie şi să facem ce este bine înaintea Sa.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO