[luni, 14 iulie] Un început dificil

 

 

Deși Moise trebuie să fi știut de la început că misiunea încredințată de Domnul nu avea să fie ușoară (de aici și încercările lui de a scăpa de ea), probabil că nu avea nicio idee despre ce avea să urmeze.

 

2. Care au fost rezultatele imediate ale primei întâlniri a lui Moise și Aaron cu faraonul, consemnate în Exodul 5:3-23?

 

Exodul 5:3-23

„3 Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” 4 Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.” 5 Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” 6 Şi chiar în ziua aceea, Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor: 7 „Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. 8 Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru!’ 9 Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.” 10 Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte Faraon: ‘Nu vă mai dau paie; 11 duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi, dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru’.” 12 Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie. 13 Isprăvniceii îi sileau zicând: „Isprăviţi-vă lucrul zi de zi, ca atunci când erau paie!” 14 Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?” 15 Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi? 16 Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: ‘Faceţi cărămizi!’ Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.” 17 Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: ‘Haidem să aducem jertfe Domnului!’ 18 Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.” 19 Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi, ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.” 20 Când au ieşit de la Faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau. 21 Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.” 22 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia, şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.””

 

Chiar înainte de a merge la faraon, Moise și Aaron au adunat bătrânii și poporul lui Israel, le-au spus cuvintele din partea lui Dumnezeu și le-au arătat semnele Sale, ceea ce i-a făcut să creadă că Domnul avea să-i elibereze din sclavie. Astfel, ei s-au închinat Domnului (Exodul 4:29-31). Așteptările erau cu siguranță mari: Domnul avea să elibereze poporul evreu din robie – în sfârșit!

 

Moise s-a dus apoi să îi prezinte faraonului cerințele din partea lui Dumnezeu, iar lucrurile s-au înrăutățit și mai mult pentru israeliți. Suferința lor a crescut, iar munca lor zilnică a devenit mai împovărătoare și mai solicitantă. Au fost acuzați că sunt leneși, au fost tratați mai aspru, iar slujirea lor a devenit mai dificilă decât fusese deja. Conducătorii lor nu au fost mulțumiți, iar confruntarea dintre ei și Moise și Aaron a fost foarte neplăcută și (după cum vom vedea mai târziu) a prevestit genul de conflicte pe care Moise urma să le aibă cu propriul popor în anii următori.

 

3. Pune-te în locul oamenilor din Exodul 5:21, care i-au înfruntat pe Moise și pe Aaron. De ce ar spune cineva lucrurile pe care le-au spus ei?

 

Nu este greu de înțeles motivul supărării lor pe Moise („Să vă vadă Domnul și să judece!” au spus ei). Crezuseră că Moise venise să îi elibereze de egipteni, nu să le facă viața și mai grea sub stăpânirea egiptenilor. Prin urmare, pe lângă faptul că se confruntau cu egiptenii, Moise și Aaron trebuiau să țină piept și propriului popor.

 

Prin ce modalități mai bune tu și alții ați putea trata cu liderii bisericii locale atunci când apar neînțelegeri, așa cum inevitabil se întâmplă?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO