„SPRE ADUCERE AMINTE, ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU”

Rugăciunile și milosteniile tale au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu.
Faptele apostolilor 10:4 (EDCR)

Ascultă ediția audio aici.

Este o minunată favoare pentru orice om din această viață să aibă parte de aprecierea lui Dumnezeu așa cum a avut Corneliu. Care să fie motivul acestei aprobări? „Rugăciunile și milosteniile (…) au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu.” Nici rugăciunea și nici milosteniile nu au vreo virtute în ele însele ca să îl recomande pe păcătos lui Dumnezeu; harul lui Hristos, prin jertfa Sa ispășitoare, este singurul care înnoiește inima și face slujirea noastră acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Acest har a mișcat inima lui Corneliu. Spiritul lui Hristos a vorbit sufletului său, Isus l-a atras și el s-a lăsat atras. Rugăciunea și actele lui de caritate nu au fost smulse din partea lui; ele nu erau un preț pe care el încerca să-l plătească pentru a-și asigura cerul, ci acestea erau roadele iubirii și ale recunoștinței sale față de Dumnezeu.

O asemenea rugăciune dintr-o inimă sinceră se înalță asemenea tămâii înaintea Domnului, iar sacrificiile pentru cauza Lui și darurile pentru cei în nevoie și suferință constituie o jertfă bine primită de El. Astfel, darurile fraților din Filipi, care au împlinit nevoile apostolului Pavel în timp ce era prizonier la Roma, au fost numite „un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu” (Filipeni 4:18). Rugăciunea și faptele de caritate sunt strâns legate – exprimă iubirea față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Ele constituie împlinirea celor două mari principii ale legii divine: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. (…) Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:30,31). Așadar, deși nu ne pot recomanda lui Dumnezeu și nici nu-I pot câștiga bunăvoința față de noi, darurile noastre sunt o dovadă că am primit harul lui Hristos. Ele constituie un test al sincerității mărturisirii iubirii noastre.

Darurile care sunt rodul renunțării la sine la imboldul iubirii sunt descrise în cuvintele spuse de Dumnezeu lui Corneliu (vezi Faptele apostolilor 10:4). (…) Cine nu și-ar dori așa semne de aducere aminte – fapte care sunt pentru Dumnezeu ca o voce exprimându-se în favoarea agentului uman, făcând ca numele noastre să se mențină proaspete și parfumate în sanctuarul ceresc?