Laudă în fața morții

În Ieremia 9, profetul a început să se lamenteze din cauza catastrofei inevitabile care urma să se abată în curând asupra ţării sale şi asupra poporului său. Dumnezeu a rostit hotărârea de judecată asupra Ierusalimului și, când spune ceva, Dumnezeu Se ţine de cuvânt. Evenimentele cu care aveau să se confrunte nu erau ceva neaşteptat, nu puteau fi încadrate între catastrofele inexplicabile care au loc din când în când. Nu, ci aveau să fie judecata directă a lui Dumnezeu. Gândul acesta îl zdrobea pe Ieremia. Durerea lui reflecta, chiar dacă într-o mică măsură, mâhnirea lui Dumnezeu.

Deşi contextul diferă, citatul următor surprinde ideea foarte bine: „Crucea le descoperă simţurilor noastre tocite suferinţa pe care păcatul, chiar de la apariţia lui, a produs-o în inima lui Dumnezeu. Orice îndepărtare de la ce este drept, orice faptă de cruzime, orice eșec al omenirii de a atinge idealul Său Îi provoacă durere. Când au venit asupra israeliţilor calamităţile care erau rezultatul clar al despărţirii lor de Dumnezeu – subjugare de către dușmani, acte de cruzime și moarte –, Scriptura spune că «sufletul Lui s-a întristat din cauza suferinţelor lui Israel» (Judecătorii 10:16 – KJV). «În tot ce au suferit, a suferit împreună cu ei, (…) i-a ridicat și i-a purtat în toate zilele din vechime» (Isaia 63:9 – NTR).” – Ellen G. White, Educaţie, p. 263

Citeşte în Ieremia 9, în special versetele 23, 24, plângerea îndurerată a profetului. De ce sunt cuvintele aceasta atât de relevante pentru noi astăzi? Care este singurul lucru folositor omului atunci când se află în fața morții?

Ieremia 9:23,24
23. Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.
24. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.

În faţa morţii, noi, oamenii, suntem ca nişte „cetăţi fără ziduri”. Înţelepciunea, puterea şi bogăţiile îşi au valoarea lor, însă bizuirea pe ele, mai ales într-un dezastru sau când ne pândeşte moartea, este zadarnică. Când i se dau avertizările cu privire la distrugere, poporului i se arată ce contează cu adevărat: cunoaşterea şi înţelegerea iubirii, a bunătăţii, a dreptăţii şi a neprihănirii lui Dumnezeu. Mai există ceva care ar putea să ne dea speranţă şi mângâiere sufletească atunci când tot ce este pământesc, omenesc, inclusiv trupul, îşi pierde puterea?

De ce este important ca, în fața morții, să avem deja experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO