Misiune și multiculturalism

„Multiculturalism” este un termen modern, care presupune coexistenţa mai multor culturi în cadrul aceleiaşi societăţi, înţelegând prin „cultură” ansamblul de activităţi şi modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educaţie. însă, pentru popoarele din Antichitate, existau numai două categorii de oameni – noi şi ei; neamul nostru şi neamul lor. Pentru greci, ceilalţi erau „barbari”; pentru evrei, ceilalţi erau „neamuri”.

Succesul misiunii printre neamuri a constrâns biserica nou-înfiripată şi pe conducătorii ei să abordeze problema barierei dintre iudei şi neamuri. în esenţă, întrebarea era dacă un păgân putea deveni creştin fără ca mai înainte să devină iudeu.

Citeşte Galateni 2:1-17. Ce incidente sunt prezentate aici şi cum ne ajută ele să înţelegem problemele pe care le ridică „multiculturalismul” pentru activităţile sociale şi pentru misiune?

Galateni 2:1-17
1. După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
2. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur
4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
6. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.
7. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –
8. căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor –
9. şi, când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.
10. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.
11. Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
12. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
14. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”
15. Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17. Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!

„Când a vizitat ulterior Antiohia, Petru a câştigat încrederea multora prin purtarea lui prudentă faţă de convertiţii dintre neamuri. Pentru o vreme, el a acţionat în acord cu lumina dată din cer. El şi-a învins prejudecata firească până acolo, încât a stat la masă cu convertiţii dintre neamuri. însă, în momentul în care anumiţi iudei plini de zel pentru legea ceremonială au venit de la Ierusalim, Petru şi-a schimbat în mod nechibzuit comportamentul faţă de convertiţii de la păgânism. (…) Această dovadă de slăbiciune din partea acelora care fuseseră respectaţi şi iubiţi ca lideri a lăsat o amprentă foarte dureroasă asupra minţii credincioşilor dintre neamuri. Biserica era ameninţată cu dezbinarea.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pp. 197-198

Pavel l-a înfruntat pe Petru în această problemă şi a luat o atitudine fermă în favoarea a ceea ce astăzi s-ar putea numi „biserică multiculturală”. Convertiţii lui dintre neamuri nu trebuiau să devină iudei pentru a putea deveni creştini. Formarea complexă, ca de fariseu devotat, elev al rabinului Gamaliei, cetăţean roman, zelot persecutor fundamentalist şi, în final, convertit şi apostol al lui Isus Hristos, i-a oferit lui Pavel experienţa necesară pentru a discerne între adevărurile divine absolute, veşnice şi neschimbătoare, şi instrumentele lor culturale şi religioase temporare.

Cum faci distincţia între elementele esenţiale ale credinţei noastre şi cele pur culturale, sociale sau chiar preferinţele personale? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO