Căderea
De ce au păcătuit primii oameni când au mâncat din fructul interzis?
Geneza 3:6,7
6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Faptul de a mânca un fruct nu a fost un păcat în sine. Să ne gândim însă la circumstanţele în care s-a petrecut acest lucru. Adam şi Eva erau fiinţe cu voinţă liberă, creaţi de Dumnezeu după chipul Său. Aceasta includea libertatea, dar şi obligaţia de a se conforma voinţei Sale. Ei nu au mâncat fructul dintr-o nevoie stringentă, ci mai degrabă pentru că aşa au ales. A fost un act al voinţei lor libere, un act de sfidare a instrucţiunilor clare şi specifice ale lui Dumnezeu.
Ca şi ei, noi trebuie să alegem singuri dacă să Îl ascultăm sau nu pe Dumnezeu şi dacă să preţuim sau să sfidăm Cuvântul Său. Dumnezeu nu va forţa pe nimeni să creadă în Cuvântul Său. El nu ne va forţa să Îl ascultăm şi nici să Îl iubim. El ne permite să alegem personal pe ce cale să mergem. Însă, după aceea, trebuie să fim gata să trăim cu consecinţele alegerilor noastre.
Practic, mâncând acel fruct, Adam şi Eva I-au spus lui Dumnezeu că nu era un conducător perfect. Au contestat suveranitatea Lui. S-au dovedit neascultători şi, ca urmare, au adus păcatul şi moartea pe pământ.
Adam şi Eva au trebuit să plece din Paradis. Era o consecinţă inevitabilă, dar şi o dovadă de îndurare din partea lui Dumnezeu. El nu le-a permis oamenilor răzvrătiţi accesul la pomul vieţii. Din iubire pentru ei, nu le-a îngăduit să trăiască veşnic în starea teribilă în care îi adusese păcatul. (Gândeşte-te cum ar fi să trăieşti veşnic într-o lume plină de durere, tristeţe şi rău cum e a noastră !) Au fost alungaţi din frumoasa grădină pentru a lucra pământul mai puţin prietenos de afară (versetele 23, 24).
Citeşte 1 Ioan 2:16, gândindu-te la studiul de astăzi. În ce măsură s-au manifestat la căderea în păcat elemente menţionate aici? În ce privinţe ne confruntăm noi cu aceste ispite?Geneza 3:23,24
23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO1 Ioan 2:16
16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
„Dumnezeu nu va forţa pe nimeni să creadă în Cuvântul Său”.
Prototipica cadere a primilor nostri parinti ne reprezinta pe toti. Si, la fel ca ei, fiecare dintre noi, individual, ca Eva in primele momente de contact cu ispita, sau intr-un cadru relational, ca Adam, care, in acele momente, si-a raportat intreaga existenta la relatia cu sotia lui, cadem exact in acelasi fel. Sau… am putea sa ne situam spiritual „in Christos” si, la fel ca El, sa ajungem sa invingem permanent si deplin pacatul. Dar cat de mult inseamna lucrul acesta! Cei mai multi nici nu vor sa-l ia in consideratie. Dar aici intervine importanta credintei (care ” vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos”- Rom.10:17) si a exercitarii, de partea ascultariid de acest ghidaj, a vointei libere. „Tatal nu M-a lasat singur, pentru ca totdeauna fac ce-I este placut.” (Ioan.8:29), spunea Isus. Avem onoarea, privilegiul, si, mai ales, stringenta si dramatica nevoie, de a trai, in viata noastra, experienta Lui. Pentru aceasta, „un singur lucru trebuieste” (Luca10:42): sa luam si sa ne pastram ca perspectiva coordonatoare in viata Cuvantul lui Dumnezeu (cum spunea David: „Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea”- Ps.119:105). Dar daca lasam ca spiritualitatea noastra sa fie incetosata si intunecata de perspectivele invadente si virulente ale „poftei ochilor, poftei firii, si laudaroseniei vietii” aceste lumi, n-avem nici-o sansa. Si, evident, in atare situatie, nu se mai poate vorbi nici despre implinirea misiunii crestinului de a fi „lumina lumii” si „sarea pamantului”…