Moartea a doua

Cel mai elocvent exemplu de împlinire a dreptăţii este pedeapsa cu moartea aplicată celor răi la sfârşitul timpului, pedeapsă numită în Biblie „moartea a doua” (Apocalipsa 20:14). Moartea aceasta nu trebuie confundată cu moartea de care au parte toţi descendenţii lui Adam. Ea este moartea de care cei neprihăniţi vor fi cruţaţi datorită lui Isus Hristos, al doilea Adam (1 Corinteni 15:26). Asemenea altor pedepse divine menţionate în Vechiul Testament, ea este pedeapsa care va fi aplicată de Dumnezeu în mod direct păcătoşilor care nu se vor fi pocăit şi care nu vor fi primit mântuirea prin Isus.

Ce spune Cuvântul Domnului despre soarta celor răi?

2 Petru 3:5-7
5. Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei
6. şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

„Din cer, de la Dumnezeu, se coboară foc. Pământul este distrus. Armele ascunse în adâncurile lui sunt scoase la iveală. Flăcări izbucnesc din fiecare crater format. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care arde ca un cuptor. Elementele naturii se topesc de o căldură atât de mare şi pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4:1; 2 Petru 3:10). Suprafaţa pământului pare o masă topită – un uriaş lac de foc în clocot. Este timpul judecăţii şi al distrugerii păcătoşilor – «este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion» (Isaia 34:8).” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 551-552

Deşi păcatul îşi atrage singur anumite consecinţe, există totuşi momente când Dumnezeu pedepseşte în mod direct păcatul şi păcătoşii, aşa cum spuneau prietenii lui Iov. Este adevărat că toată suferinţa din lumea noastră este generată de păcat. Dar nu toată suferinţa este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Nici în cazul lui Iov şi nici în majoritatea cazurilor ea nu este o pedeapsă divină. Noi suntem implicaţi în marea luptă şi avem un duşman pornit să ne facă rău. Vestea bună este că avem asigurarea prezenţei permanente a lui Dumnezeu alături de noi. Indiferent de cauza încercărilor noastre şi de consecinţele lor prezente, avem asigurarea iubirii Sale, o iubire atât de mare, încât Domnul Isus a fost dispus să-Şi dea viaţa pentru noi, garantând astfel sfârşitul oricărei suferinţe.

Putem fi siguri că suferinţa cuiva este o pedeapsă directă de la Dumnezeu? Dacă nu, care este atitudinea cea mai potrivită faţă de persoana suferindă? Dar faţă de suferinţa noastră? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO