Un gând de încheiere

Cu privire la relația dintre convertirea personală și biserică, citește din Ellen G. White, Mărturii, vol. 3, din capitolul „Autoritatea bisericii”, pp. 376–380 . Cu privire la prima parte a vieții lui Pavel și la convertirea sa, vezi harta și comentariile din Comentariul biblic AZȘ, vol. 6, pp. 226–234.

„Mai înainte, Pavel fusese cunoscut ca un zelos apărător al religiei iudaice și un neobosit prigonitor al urmașilor lui Isus. Curajos, independent și stăruitor, talentele și educaţia lui l-ar fi făcut destoinic să slujească aproape în orice ramură de activitate. El putea judeca cu o extraordinară limpezime și, prin sarcasmul său usturător, putea să-l așeze pe potrivnicul său într-o lumină de neinvidiat. Iar acum, iudeii îl vedeau pe acest tânăr neobișnuit de promiţător, unit cu aceia pe care mai înainte el îi prigonea și predicând fără teamă în Numele lui Isus. Uciderea unui general în luptă înseamnă o pierdere pentru armata lui, însă moartea sa nu-i dă puteri noi dușmanului. Dar, când un bărbat de vază se alătură forţelor potrivnice, nu numai că se pierd serviciile lui, dar cei cărora li se alătură dobândesc un avantaj categoric. Saul din Tars, în drumul său spre Damasc, ar fi putut să fie foarte ușor lovit de moarte de Domnul și, astfel, puterea prigonitoare ar fi fost foarte mult slăbită. Dar, în providenţa Sa, Dumnezeu nu numai că a cruţat viaţa lui Saul, ci l-a și convertit, în felul acesta transferând un luptător de frunte din tabăra vrăjmașului în aceea a lui Hristos. Vorbitor elocvent și critic aspru, Pavel, cu o fire hotărâtă și un curaj cutezător, avea tocmai acele însușiri de care era nevoie în prima biserică.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 91–92