Întoarcerea la vechile păcate

4. Ce pericole îl pândesc pe un nou-convertit la creștinism care adoptă învățături greșite? 2 Petru 2:17-22; Matei 12:43-45.

2 Petru 2:17-22
17. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.
18. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

Matei 12:43-45
43. Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
45. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”

Petru era preocupat în mod deosebit de soarta celor pe care învățătorii mincinoși îi ademeneau să se întoarcă la păcatele lor de dinainte (vers. 18). Învățătorii mincinoși le promiteau libertate, dar, cum subliniază el, libertatea lor era complet diferită de cea promisă de Domnul Isus urmașilor Săi.

Avertizarea lui este categorică: ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut niciodată calea neprihănirii (vers. 21) decât ca, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă la vechea viață.

Desigur, aceasta nu înseamnă că ei n-aveau nicio șansă de îndreptare. Cu toții am auzit experiențe ale unor oameni care s-au îndepărtat de Domnul și, ulterior, s-au întors. Și știm că Domnul Se bucură foarte mult când ei se întorc și îi primește cu brațele deschise (vezi Luca 15:11-32). Doar că îndepărtarea aceasta este foarte riscantă și este însoțită de lucruri neplăcute. Imaginea câinelui care se întoarce la ce a vărsat este un mod dur de a descrie această situație, dar exprimă foarte bine ideea.

Poate că Petru a repetat în mod intenționat în versetul 20 cuvintele Domnului Isus din pilda despre omul scăpat de un duh necurat (vezi Matei 12:45; Luca 11:26). Duhul necurat caută alt loc în care să se instaleze și, negăsind, se gândește să se întoarcă „în casa” de unde a plecat (Matei 12:44). Când intră în ea, o găsește goală și aranjată. Se mută înapoi în ea, aducând cu el alte câteva duhuri mai rele decât el. Atunci, spune Isus, „starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi” (vers. 45). Pericolul subliniat de Domnul Isus și de Petru este real. Proaspătul convertit trebuie să aibă grijă ca lucrurile Duhului Sfânt să ia locul vechilor lucruri care i-au stăpânit viața. Dacă nu-și schimbă modul de viață, va fi tentat să se întoarcă la vechile cărări.

Ce putem face, ca biserică, pentru membri și în special pentru membrii noi ca să-i ajutăm să crească și să-i formăm ca ucenici?