După cum am văzut, lui Elifaz îi era totuşi milă de Iov. Considerând însă că era necesar să apere caracterul lui Dumnezeu, a lăsat mila pe planul al doilea. Dacă Iov avea parte de această suferinţă teribilă şi dacă Dumnezeu este drept, însemna că Iov făcuse ceva ca să merite pedeapsa. Dumnezeu Şi-a împlinit dreptatea, a conchis el. Iov n-avea de ce să se plângă.

Desigur, Dumnezeu e drept. Dar aceasta nu înseamnă în mod automat că vom şi vedea dreptatea Lui împlinindu-se în fiecare situaţie, în lumea aceasta căzută. Realitatea este că nu vedem aceasta. Dreptatea şi judecata vor fi aduse la împlinire, dar nu neapărat acum (Apocalipsa 20:12). A trăi prin credinţă înseamnă şi a avea încredere că Dumnezeu va face în cele din urmă dreptate.

Întâlnim atitudinea lui Elifaz şi la unii cărturari şi farisei faţă de Isus. În zelul lor de a-şi apăra credinţa, ei s-au mâniat pe Domnul Sabatului din cauza vindecărilor făcute de El (vezi Matei 12) şi n-au mai fost capabili să se bucure de vindecarea bolnavilor şi de uşurarea suferinţei. Principiul din cuvintele adresate lor este valabil pentru toţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu şi sunt geloşi pentru El: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23).

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO