„Care nevinovat a pierit?”

Citeşte Iov 2:11-13. Cum vedeau aceşti oameni situaţia în care se afla prietenul lor?

Iov 2:11-13
11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie.
12. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
13. Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Când au aflat ce i s-a întâmplat lui Iov, oamenii aceştia „s-au sfătuit” (Iov 2:11), adică au făcut planuri, să plece împreună la el ca să-l vadă. Versetele acestea ne transmit ideea că ei au fost tulburaţi profund de ceea ce au văzut şi că i s-au alăturat în jalea lui.

Textul ne spune că s-au aşezat lângă el în tăcere, fără să scoată o vorbă. Şi, pe bună dreptate, ce ar fi putut să-i spună într-o astfel de situaţie? Totuşi, după ce Iov a deschis dialogul, spunându-şi păsul, au avut şi ei destule de spus.

Citeşte Iov 4:1-11. în esenţă, ce susţine Elifaz aici?

Iov 4:1-11
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
7. Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10. Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

Atitudinea lui Elifaz ar putea fi dată ca exemplu negativ într-o carte despre consilierea oamenilor îndureraţi, într-un capitol introductiv cu titlul „Ce să nu-i spui unui om în suferinţă”. Şi totuşi, acestor oameni le este milă de Iov, dar mila lor merge doar până la un punct. Se pare că pentru Elifaz puritatea teologică conta mai mult decât consolarea cuiva în necaz. Numai aşa ne putem explica faptul că se duce la sărmanul Iov şi-i spune fără menajamente: Ei bine, cred că îţi meriţi soarta, fiindcă Dumnezeu este drept şi numai oamenii răi au parte de astfel de suferinţe!

Chiar dacă cineva ar fi putut să creadă că aceasta era situaţia lui Iov, la ce bun să-i spună? Să presupunem că un şofer vitezoman produce un accident de circulaţie şi îşi pierde soţia şi copiii. Cum ar fi să se ducă cineva la el şi să-i spună direct: Dumnezeu te-a pedepsit pentru că ai circulat cu viteză! Problema lui Elifaz nu este în primul rând concepţia lui despre Dumnezeu, care este discutabilă, ci insensibilitatea cu care se poartă faţă de Iov în suferinţa lui.

Gândeşte-te la o situaţie când ai trecut printr-un necaz. Ce ţi-au spus oamenii în dorinţa lor de a te consola? Cum ţi-au spus acele vorbe? Ce lecţii învăţate în acea ocazie te pot ajuta să ai o atitudine potrivită când vine rândul tău să consolezi pe altcineva? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO