O mustrare dură

Citeşte Matei 16:21-23. De ce, dintr-odată, Isus este atât de aspru cu Petru?

Matei 16:21-23
21. De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.
22. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
23. Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Problema lui Petru nu era aceea că încerca să-L protejeze pe Isus. De fapt, poate fără să-şi dea seama, el încerca să-L conducă, să-I arate ce să facă şi ce nu. Nu-L mai urma el pe Isus, ci Îl îndemna pe Isus să-l urmeze.

Isus i-a spus: „Înapoia Mea, Satano!” (vers. 23) deoarece, la fel ca Satana în pustie, Petru devenise o ameninţare pentru misiunea lui Hristos.

Marcu 8:33 notează că, în timpul acestui schimb de cuvinte, Isus S-a întors şi a privit spre ucenici. El venise să-i mântuiască. Nu voia să fie ispitit să facă altfel şi, cu siguranţă, nu chiar de către unul dintre ucenicii Săi, indiferent cât de bine intenţionat ar fi crezut el că este.

Oricât de mult crescuse Petru în privinţa comportamentului său, încă încerca să controleze lucrurile, inclusiv în dreptul lui Isus. În acest sens, Petru nu se deosebea prea mult de un alt ucenic, Iuda, care încerca să-L conducă pe Isus şi să-L determine să execute planurile lui, după cum gândea el că ar trebui să fie Mesia. Dar, spre deosebire de Iuda, Petru s-a pocăit adânc, a fost dispus să se lase corectat şi a dorit să fie iertat.

Citeşte Matei 16:24-27. Ce vrea să spună Isus prin aceste cuvinte?

Matei 16:24-27
24. Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
25. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.
26. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
28. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

Noi trăim într-o societate care ne spune să ne urmăm visurile, să sacrificăm totul pentru ceea ce dorim. Dar Isus ne spune să facem exact opusul – El ne invită să renunţăm la visurile noastre şi să I le încredinţăm Lui. Petru şi ucenicii învăţau treptat ce este adevărata credinţă. Adevărata credinţă nu trebuie să fie acea experienţă captivantă, plină de entuziasm, în care urmăreşti să realizezi ceva ce doreşti cel mai mult. Adevărata credinţă este acea experienţă dureroasă a renunţării la ceea ce-ţi doreşti cel mai mult. Când renunţi la visurile tale, „îţi pierzi viaţa”. Şi, în acelaşi timp, o câştigi.

Care sunt câteva dintre lucrurile la care a trebuit să renunţi pentru a-L urma pe Isus? Poate că la vremea aceea au părut atât de importante, dar acum, privind în urmă, cum ţi se par? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO