Deşi ne place foarte mult să vorbim despre obiectivitate, suntem oameni şi suntem subiectivi. Nu vedem lumea exact aşa cum este ea, ci aşa cum suntem noi. Şi, fiindcă suntem decăzuţi şi viciaţi, percepţia noastră despre lumea înconjurătoare şi felul în care o interpretăm vor fi deformate. Cum am putea explica, de exemplu, existenţa unui om ca regele Manase (circa 686–643 î.Hr.), în special primii săi ani de apostazie teribilă? Ne este greu să ne imaginăm cum justifica el faptele oribile cărora le-a permis să ia asemenea proporţii în timpul domniei sale în Iuda. 1.

Ce ni se spune în 2 Cronici 33 despre cât de decăzut era regele Manase? Dar despre dispoziţia lui Dumnezeu de a ierta?

2 Cronici 33
1. Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
3. A zidit iarăşi înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteii şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
4. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
5. A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
6. Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom, umbla cu descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.
7. A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
8. Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”
9. Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
11. Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.
12. Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
13. I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14. După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon, în vale, un zid care se întindea până la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
15. A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteii, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim şi le-a aruncat afară din cetate.
16. A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
17. Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
18. Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
19. Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteii şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sunt scrise în cartea lui Hozai.
20. Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
21. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim.
22. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit.
23. Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.
24. Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au omorât în casa lui.
25. Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.

Este clar că un astfel de exil l-ar determina pe orice om să-şi revizuiască viaţa. Textul spune clar: Manase şi-a regretat faptele în mod real, iar când a revenit la tron, a depus eforturi pentru a repara răul comis. Din nefericire, daunele au fost mai mari decât şi-ar fi putut închipui, așa cum subliniază și următorul citat: „Totuşi pocăinţa aceasta, deşi remarcabilă, a venit prea târziu ca să mai salveze regatul de influenţa corupătoare a anilor de practici idolatre. Mulţi se poticniseră şi căzuseră şi nu aveau să se mai ridice niciodată.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 383

Printre cei teribil afectaţi de apostazia lui Manase a fost şi fiul său, Amon, care a urcat pe tron după moartea sa şi care „a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit” (2 Cronici 33:22). Mai rău este că, spre deosebire de tatăl său, Amon nu s-a pocăit niciodată.

Ce mesaj despre Dumnezeu răzbate din istoria vieții lui Manase? Ce trezește în tine acest mesaj? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO