Ieremia îşi blesteamă ziua naşterii
Până şi criticii cei mai cei mai îndârjiţi ai Bibliei se văd nevoiţi să admită o particularitate importantă a ei: faptul că ea nu ascunde slăbiciunile şi lipsurile oamenilor.
Cu excepţia Fiului lui Dumnezeu, care este fără pată şi fără păcat, personajele a căror viaţă este prezentată în ea mai mult sau mai puţin detaliat sunt înfăţişate cu slăbiciunile şi defectele lor. Dumnezeul căruia Îi slujeau profeţii este desăvârşit, dar profeţii care Îi slujeau nu erau desăvârşiţi. Și ei erau oameni păcătoşi ca noi şi aveau nevoie ca neprihănirea lui Hristos să fie aşezată în contul lor prin credinţă.
Romani 3:22
şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
De la Noe până la Petru, fără nicio excepţie, toţi au fost afectaţi de păcat şi singura lor speranţă era, cum spune Ellen G. White, să meargă la Domnul şi să zică: „Eu nu am niciun merit şi nicio bunătate pe baza cărora să-mi pretind mântuirea, dar prezint înaintea lui Dumnezeu sângele atotispăşitor al Mielului fără pată al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Aceasta este singura mea rugă. Numele lui Isus îmi oferă acces la Tatăl. Urechea Sa şi inima Sa sunt deschise la rugămintea mea cea mai slabă şi El Se îngrijeşte de cele mai adânci nevoi ale mele.” – Credinţa şi faptele, p. 106
Citeşte Ieremia 20:14-18. Ce anume a generat aceste sentimente intense în sufletul lui Ieremia?
Ieremia 20:14-18
14. Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată!
15. Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească” şi l-a umplut de bucurie cu ea!
16. Omul acela să ajungă ca cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa şi strigăte de război la amiază!
17. De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu? De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine?
18. Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?
Cuvintele lui ne aduc aminte de cuvintele lui Iov, care a trecut printr-o situaţie mult mai gravă (vezi Iov 3). Profetul avea asigurarea că împlinea voinţa divină şi că Domnul era cu el, însă, în momentul acela, durerea stârnită de situaţia în care ajunsese îl consuma. Deşi la nivelul minţii înţelegea adevărul, deocamdată sufletul îi era umbrit de întristare.
Mulţi oameni trec printr-o experienţă similară: la nivel intelectual, cunosc toate făgăduinţele lui Dumnezeu, însă sunt atât de copleşiţi de tristeţe şi de durere, încât împing făgăduinţele acestea în plan secundar şi aduc în prim-plan suferinţa lor imediată. Este o reacţie explicabilă. Nu înseamnă că este corectă, dar este explicabilă. Încă o dată iese la iveală omenescul din Ieremia, lucru care ni se întâmplă tuturor.
