Învierea şi judecata

Studiul XII – Trimestrul III

Marți , 16 septembrie 2014

În ce priveşte învierea, Domnul Isus a afirmat că „va veni ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele” (Ioan 5:28,29; sublinierea autorului). Va veni un timp când vor învia toţi: credincioşi şi necredincioşi, sfinţi şi păcătoşi, mântuiţi şi pierduţi. Tot la fel, apostolul Pavel spune că „va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi” (Faptele 24:15).

4. Deşi toţi vor învia, nu toţi vor avea aceeaşi soartă. Ce soartă vor avea cei care au făcut binele? Dar cei care au făcut răul? Ioan 5:28,29

Ioan 5

28. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Dacă toţi vor învia, nu înseamnă în mod automat şi că toţi vor merge în rai: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică” (Daniel 12:2).

Biblia ne învaţă că Dumnezeu îi va chema la judecată pe toţi oamenii cu scopul de a lua o hotărâre cu privire la destinul lor veşnic (Eclesiastul 12:14; Romani 2:1-11). Executarea acestei hotărâri divine nu are totuşi loc imediat după încetarea din viaţă, ci abia după înviere. Până atunci, cei mântuiţi şi cei pierduţi dorm împreună în ţărâna pământului. Învierea nu este în ea însăşi o recompensă sau o sancţionare, ci o precondiţie a primirii vieţii veşnice ori a condamnării.

Eclesiastul 12

14. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

Romani 2

1. Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.

2. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.

3. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

4. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,

6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

7. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;

8. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

9. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

10. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

11. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Când a vorbit despre aceste două învieri, Domnul Isus a indicat faptul că destinul nostru va fi stabilit în funcţie de calitatea morală a faptelor noastre (bune sau rele). Aceasta nu înseamnă totuşi că faptele ne mântuiesc, fiindcă tot Domnul Isus ne-a învăţat că mântuirea depinde în mod exclusiv de credinţa în El ca Mântuitor personal (Ioan 3:16). Atunci de ce mai sunt luate în considerare faptele? Deoarece ele certifică autenticitatea credinţei noastre în El şi consacrarea noastră faţă de El. Faptele arată dacă mai suntem încă „morţi în greşelile şi în păcatele” noastre (Efeseni 2:1) sau, dimpotrivă, dacă suntem „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11).

Meditează la destinul final care ne aşteaptă pe fiecare. Vrei să iei chiar acum decizia de a înlătura orice obstacol din calea spre viaţa veşnică? Până la urmă, există ceva pe pământul acesta care să valoreze mai mult decât eternitatea?

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III

Amos 4

1. Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: „Daţi-ne să bem!”

2. Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: „Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, şi rămăşiţa voastră, cu undiţe de pescari;

3. veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în Harmon, zice Domnul. –

4. Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile!

5. Faceţi să fumege jertfe de mulţumire făcute cu aluat! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. –

6. Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine, în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –

7. N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat.

8. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –

9. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul! –

10. Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –

11. V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –

12. De aceea, îţi voi face astfel, Israele – şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!”

13. Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul Dumnezeul oştirilor este numele Lui. –

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

Precedent Următor

6 comentarii

Ilie Cristian

17 septembrie 2014 10:01

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan5:28-29).
Iata un text din Noul Testament, chiar cuvintele Domnului Hristos, care face ca ‘revolutionarele’ idei specifice vremii sfarsitului si agitate cu atata pretentiozitate de cei ce se considera reformatori (dar de fapt, poate fara sa-si dea seama, distrug, in dreptul lor si al altora, „credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”), sa se vada asa cum sunt in realitate: „zarva fara nicio isprava”(Isa.30:7). Cand se analizeaza un text ca acesta in relatie cu intrebari provocatoare de genul ‘daca Dumnezeu pedepseste nimicind?’, chiar daca se subliniaza ideea ca moartea pacatosului este produsul pacatului sau, in ce priveste deplin dramatica si dureroasa „a doua moarte”, nu devine aceasta responsabilitatea Aceluia Ce, Singur, are puterea invierii si a celor ce sunt din nou chemati la viata doar pentru a se confrunta cu judecata condamnatoare si executoare? N-ar fi mai bine sa nu mai fie inviati dupa ‘prima moarte’? Asa se vede cum, pentru a putea acuza actualul popor al Domnului neprihanirii, cei ce se folosesc de aceste idei distrug neprihanirea insasi, care evident ca este un mecanism moral perfect echilibrat si armonizat intre elemente functionale de har dar si de dreptate, in egala masura importante si manifeste. Daca Dumnezeu n-ar avea dreptul, capacitatea, si chiar obligatia morala de a si pedepsi pacatul nevindecat prin har, nu ar fi Cel Ce este, Cel Ce era, si Cel Ce vine: Domnul ostirilor intregii creatiuni, care spune „…iata ca te-am sapat pe palmele Mele…”, dar si „…am voit sa vindecam Babilonul, dar nu s-a vindecat (a refuzat vindecarea)…ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei…”!

Răspunde

Ilie Cristian

18 septembrie 2014 0:23

„Când a vorbit despre aceste două învieri, Domnul Isus a indicat faptul că destinul nostru va fi stabilit în funcţie de calitatea morală a faptelor noastre (bune sau rele). Aceasta nu înseamnă totuşi că faptele ne mântuiesc, fiindcă tot Domnul Isus ne-a învăţat că mântuirea depinde în mod exclusiv de credinţa în El ca Mântuitor personal (Ioan 3:16). Atunci de ce mai sunt luate în considerare faptele? Deoarece ele certifică autenticitatea credinţei noastre în El şi consacrarea noastră faţă de El. Faptele arată dacă mai suntem încă „morţi în greşelile şi în păcatele” noastre (Efeseni 2:1) sau, dimpotrivă, dacă suntem „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11)”. Prin aceasta succinta analiza, lectiunea reuseste sa sintetizeze foarte bine adevarul privitor la indreptatirea prin credinta… care totusi se manfesta prin faptele iubirii si puritatii nounascutei spiritualitati ale oricarui convertit „in Hristos”. Poate fi insa important de subliniat in punctul acesta ca aceasta spiritualitate a neprihanirii prin credinta, in cadrul prezent al permanentei confruntari cu libertatea de a-si exercita capacitatile a Ispititorului, nu este ‘consitent-continua’, ci ‘cuantificata’, impartita in tot atatea particele cate ocazii se ivesc in care trebuie exercitata libertatea de a alege intre a trai neprihanirea- care prin Spiritul Sfant ne este oferita din partea lui Isus- sau, dimpotriva, de a alege supunerea fata de ispita, posibilitate care poate intrerupe temporar sau chiar defintiv oferta harului. Aceeasi lupta cu pretentia manifestata de „stapanitorul lumii acesteia” asteapta pe orice crestin autentic, asa cum a trebuit sa suporte ca „Fiu al omului” Hristos Insusi. Si, prin aceleasi resurse, aceleasi biruinte pot mereu transporta pe orice fiu rascumparat al lui Dumnezeu „din slava in slava”. Si Isus a fost „ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat”. „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1Ioan2:1). Si putem lupta, deci, din nou. Caci „cel neprihanit de sapte ori cade si se ridica” (Prov.24:16)! Important este sa ajungem, mai tarziu poate, sau de ce nu cat mai de pe la inceputul convertirii, la acea „incredere neclintita” care sa nu mai aibe nimic, nicicand, de-a face cu ispita. Cum spunea Isus: „Vine stapanitorul lumii acesteia; el nu are nimic in Mine”! Si cum indeamna Cuvantul lui Dumnezeu pe orice urmas al Domnului: „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El. Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El” (1Ioan2:28-29)!

Răspunde

serpasul Domnului

19 septembrie 2014 15:01

Fiecare persoana de pe pamant atata vreme cat a trait a avut posibilitatea sa aleaga viata sau moartea, daca cineva allege pe Dumnezeu va avea parte de viata vesnica iar daca cineva nu il allege pe Dumnezeu va avea ca rezultat, moartea vesnica sau moartea a doua, nu va avea ca rezultat moartea ptca asa I va da Dumnezeu, nu, Dumnezeu da numai viata, atat curge de la El, El e viata nu moarte, lipsa Lui, e moarte, ori cine nu-L ARE PE EL, nu are viata ci moartea, care partinte dintre muritori s-ar purta cu copilul lui care nu-l asculta, s-ar purta rau sau l-ar omora pe copilul lui ca e asa rau? daca noi care suntem rai, nu omoram copii nostril, apoi un Dumnezeu sfant si neprihanit, cum va puteti imagina ca va face asa ceva?in neprihanire nu exista asemenea fapte, El nu condamna pe nimeni, ce spune un text, cuvintele pe care le-am rostit si nu le primiti, acestea va vor condamna la ziua de apoi, nu Eu, spunea Isus.

Răspunde

serpasul Domnului

19 septembrie 2014 15:08

pe acest pamant nu exista cineva care sa faca binele, ptca toti suntem rai, ci singura diferenta este numai aceea ca, unii aleg sa fie conectati la sursa vietii si astfel va avea viata vesnica si altii si cei mai multi, vor refuza aceasta conectare si normal ca daca nu vor fi conectati la viata, vor murii de moartea a doua.Dumnezeu respecta alegerea fiecarui individ de pe pamant, evanghelia lui Dummezeu aceasta este, refacerea srticaciunii pe care a produs-o Adam in Eden, adica cea ce Adam a despartit, Dumnezeu sa uneasca din nou in cei ce accepta si ce a despartit Adam? s-a despartit pe el de Dumnezeu, adica, umanul de divin si Dumnezeu vrea sa le uneasca din nou.

Răspunde

ion

20 septembrie 2014 3:41

Intrebarea lectiunii din subsolul paginii ….e ceva pe pamantulacesta care sa valoreze mai mult decat eternitattea ? Am pute raspunde DA Este o viata predata Domnului chiar de nu ai avea macar certitudinea si fagaduinta ca vei avea viata vesnica .Chiar daca nu ar fi o viata vesnica spunea cineva . TOT SE MERITA SATRAIESTI DUPA PRINCIPIILE DIVINE IAR
RAMASITA CARE V A AJUNGE SA L CUNOASCA PE DOMNULLOR

Răspunde

ion

20 septembrie 2014 3:47

Va privi cu o alta intelegere viata aceasta .jertfa si caracterul unui Dumnezeu atat de minunat .Moise chiar a zis ….”mai bine stergema pe mine di cartea vietii decat sa aiba ceva de suferit numele Tau .Ramasita nu se va mai stressa cu mantuirea proprie despre care vorbesc toate bisericile azi .Deci exista o cauza mai nobila pt care sa traim sau sa murim decat eternitatea .

Răspunde

Ilie Cristian

17 septembrie 2014 10:01

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan5:28-29).
Iata un text din Noul Testament, chiar cuvintele Domnului Hristos, care face ca ‘revolutionarele’ idei specifice vremii sfarsitului si agitate cu atata pretentiozitate de cei ce se considera reformatori (dar de fapt, poate fara sa-si dea seama, distrug, in dreptul lor si al altora, „credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”), sa se vada asa cum sunt in realitate: „zarva fara nicio isprava”(Isa.30:7). Cand se analizeaza un text ca acesta in relatie cu intrebari provocatoare de genul ‘daca Dumnezeu pedepseste nimicind?’, chiar daca se subliniaza ideea ca moartea pacatosului este produsul pacatului sau, in ce priveste deplin dramatica si dureroasa „a doua moarte”, nu devine aceasta responsabilitatea Aceluia Ce, Singur, are puterea invierii si a celor ce sunt din nou chemati la viata doar pentru a se confrunta cu judecata condamnatoare si executoare? N-ar fi mai bine sa nu mai fie inviati dupa ‘prima moarte’? Asa se vede cum, pentru a putea acuza actualul popor al Domnului neprihanirii, cei ce se folosesc de aceste idei distrug neprihanirea insasi, care evident ca este un mecanism moral perfect echilibrat si armonizat intre elemente functionale de har dar si de dreptate, in egala masura importante si manifeste. Daca Dumnezeu n-ar avea dreptul, capacitatea, si chiar obligatia morala de a si pedepsi pacatul nevindecat prin har, nu ar fi Cel Ce este, Cel Ce era, si Cel Ce vine: Domnul ostirilor intregii creatiuni, care spune „…iata ca te-am sapat pe palmele Mele…”, dar si „…am voit sa vindecam Babilonul, dar nu s-a vindecat (a refuzat vindecarea)…ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei…”!

Răspunde
Ilie Cristian

18 septembrie 2014 0:23

„Când a vorbit despre aceste două învieri, Domnul Isus a indicat faptul că destinul nostru va fi stabilit în funcţie de calitatea morală a faptelor noastre (bune sau rele). Aceasta nu înseamnă totuşi că faptele ne mântuiesc, fiindcă tot Domnul Isus ne-a învăţat că mântuirea depinde în mod exclusiv de credinţa în El ca Mântuitor personal (Ioan 3:16). Atunci de ce mai sunt luate în considerare faptele? Deoarece ele certifică autenticitatea credinţei noastre în El şi consacrarea noastră faţă de El. Faptele arată dacă mai suntem încă „morţi în greşelile şi în păcatele” noastre (Efeseni 2:1) sau, dimpotrivă, dacă suntem „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11)”. Prin aceasta succinta analiza, lectiunea reuseste sa sintetizeze foarte bine adevarul privitor la indreptatirea prin credinta… care totusi se manfesta prin faptele iubirii si puritatii nounascutei spiritualitati ale oricarui convertit „in Hristos”. Poate fi insa important de subliniat in punctul acesta ca aceasta spiritualitate a neprihanirii prin credinta, in cadrul prezent al permanentei confruntari cu libertatea de a-si exercita capacitatile a Ispititorului, nu este ‘consitent-continua’, ci ‘cuantificata’, impartita in tot atatea particele cate ocazii se ivesc in care trebuie exercitata libertatea de a alege intre a trai neprihanirea- care prin Spiritul Sfant ne este oferita din partea lui Isus- sau, dimpotriva, de a alege supunerea fata de ispita, posibilitate care poate intrerupe temporar sau chiar defintiv oferta harului. Aceeasi lupta cu pretentia manifestata de „stapanitorul lumii acesteia” asteapta pe orice crestin autentic, asa cum a trebuit sa suporte ca „Fiu al omului” Hristos Insusi. Si, prin aceleasi resurse, aceleasi biruinte pot mereu transporta pe orice fiu rascumparat al lui Dumnezeu „din slava in slava”. Si Isus a fost „ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat”. „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1Ioan2:1). Si putem lupta, deci, din nou. Caci „cel neprihanit de sapte ori cade si se ridica” (Prov.24:16)! Important este sa ajungem, mai tarziu poate, sau de ce nu cat mai de pe la inceputul convertirii, la acea „incredere neclintita” care sa nu mai aibe nimic, nicicand, de-a face cu ispita. Cum spunea Isus: „Vine stapanitorul lumii acesteia; el nu are nimic in Mine”! Si cum indeamna Cuvantul lui Dumnezeu pe orice urmas al Domnului: „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El. Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El” (1Ioan2:28-29)!

Răspunde
serpasul Domnului

19 septembrie 2014 15:01

Fiecare persoana de pe pamant atata vreme cat a trait a avut posibilitatea sa aleaga viata sau moartea, daca cineva allege pe Dumnezeu va avea parte de viata vesnica iar daca cineva nu il allege pe Dumnezeu va avea ca rezultat, moartea vesnica sau moartea a doua, nu va avea ca rezultat moartea ptca asa I va da Dumnezeu, nu, Dumnezeu da numai viata, atat curge de la El, El e viata nu moarte, lipsa Lui, e moarte, ori cine nu-L ARE PE EL, nu are viata ci moartea, care partinte dintre muritori s-ar purta cu copilul lui care nu-l asculta, s-ar purta rau sau l-ar omora pe copilul lui ca e asa rau? daca noi care suntem rai, nu omoram copii nostril, apoi un Dumnezeu sfant si neprihanit, cum va puteti imagina ca va face asa ceva?in neprihanire nu exista asemenea fapte, El nu condamna pe nimeni, ce spune un text, cuvintele pe care le-am rostit si nu le primiti, acestea va vor condamna la ziua de apoi, nu Eu, spunea Isus.

Răspunde
serpasul Domnului

19 septembrie 2014 15:08

pe acest pamant nu exista cineva care sa faca binele, ptca toti suntem rai, ci singura diferenta este numai aceea ca, unii aleg sa fie conectati la sursa vietii si astfel va avea viata vesnica si altii si cei mai multi, vor refuza aceasta conectare si normal ca daca nu vor fi conectati la viata, vor murii de moartea a doua.Dumnezeu respecta alegerea fiecarui individ de pe pamant, evanghelia lui Dummezeu aceasta este, refacerea srticaciunii pe care a produs-o Adam in Eden, adica cea ce Adam a despartit, Dumnezeu sa uneasca din nou in cei ce accepta si ce a despartit Adam? s-a despartit pe el de Dumnezeu, adica, umanul de divin si Dumnezeu vrea sa le uneasca din nou.

Răspunde
ion

20 septembrie 2014 3:41

Intrebarea lectiunii din subsolul paginii ….e ceva pe pamantulacesta care sa valoreze mai mult decat eternitattea ? Am pute raspunde DA Este o viata predata Domnului chiar de nu ai avea macar certitudinea si fagaduinta ca vei avea viata vesnica .Chiar daca nu ar fi o viata vesnica spunea cineva . TOT SE MERITA SATRAIESTI DUPA PRINCIPIILE DIVINE IAR
RAMASITA CARE V A AJUNGE SA L CUNOASCA PE DOMNULLOR

Răspunde
ion

20 septembrie 2014 3:47

Va privi cu o alta intelegere viata aceasta .jertfa si caracterul unui Dumnezeu atat de minunat .Moise chiar a zis ….”mai bine stergema pe mine di cartea vietii decat sa aiba ceva de suferit numele Tau .Ramasita nu se va mai stressa cu mantuirea proprie despre care vorbesc toate bisericile azi .Deci exista o cauza mai nobila pt care sa traim sau sa murim decat eternitatea .

Răspunde

Învierea şi judecata

Studiul XII – Trimestrul III

Exodul 20

vineri, 26 aprilie

[joi, 25 aprilie] Încurajați de speranță

[miercuri, 24 aprilie] Luceafărul Reformei

IUBIRE, IERTARE, SĂNĂTATE

FACEȚI CINSTE NUMELUI DE CREȘTIN!

VINDECAREA E A DOMNULUI

BINECUVÂNTĂRILE BUNĂTĂȚII

EL SE ÎNTOARCE

GÂNDURI DESPRE FURTUNA DE ZĂPADĂ