Roada Duhului este credincioşia

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Mat. 25,1-13; Luca 16,10; 1 Tes. 5,23.24; 2 Tim. 3.15; Evr. 11.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Gal. 6,9)

Următoarea faţetă a roadei Duhului, cunoscută sub numele de „credincioşie”, ar putea fi numită, la fel de bine, „fidelitate”. Ea vorbeşte despre statornicie şi răbdare în ducerea la îndeplinire a unei hotărâri, mai ales atunci când calea de urmat este aspră. Credincioşia implică o adeziune de neclintit. Sinonime ar putea fi loialitate, care implică o supunere neabătută; statornicie, care sugerează lipsa oricărei oscilaţii sau şovăiri; fermitate, implicând o puternică aderare la anumite principii sau scopuri care nu pot fi schimbate; şi hotărâre, care accentuează o voinţă neşovăielnică.

„Credinţa” şi „credincioşia”, deşi strâns legate între ele, nu sunt unul şi acelaşi lucru. Credinţa este acea putere imposibil de definit, un dar de la Dumnezeu, prin intermediul căruia putem să credem într-o realitate care, deocamdată, rămâne nevăzută. „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evr. 11,1)

Credincioşia, în schimb, este manifestarea exterioară a acestui sistem de credinţă interioară. Când avem credinţă în Dumnezeu, noi acţionăm cu credincioşie. Actele de credincioşie sunt o demonstrare a credinţei noastre şi, în consecinţă, ele sunt firele care leagă laolaltă credinţa şi comportamentul nostru.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO