Unirea cu Hristos
3. Cum spune Pavel că putem deveni una cu Hristos? Rom. 6,3-6; 2 Cor. 5,17
Nu putem fi în Hristos în mod automat, fără o consacrare personală faţă de El. Unirea noastră cu Hristos, prin credinţă, se concretizează prin botez. Acest ceremonial are o mare importanţă.
În primul rând, botezul este o declaraţie publică prin care acceptăm că moartea lui Hristos a fost moartea noastră şi că prin învierea Sa am intrat în noua creaţiune, am devenit oameni noi. În al doilea rând, nu am murit „în Hristos”, dar am fost „botezaţi în moartea Lui”. Prin botez ne-am unit cu El în moartea Sa ispăşitoare, punând astfel temelia unei relaţii permanente cu El. În al treilea rând, expresia „botezaţi în Hristos” înseamnă pentru Pavel că am murit „împreună cu Hristos” (Rom. 6,3.8) şi că am fost aduşi la viaţă „împreună cu El” (Col. 2,13). Aceasta ne arată că moartea noastră faţă de păcat şi viaţa nouă sunt posibile numai prin unirea cu Hristos şi niciodată despărţiţi de El.
Cu alte cuvinte, putem să ne însuşim beneficiile complete ale morţii lui Hristos numai atunci când, prin credinţă, ne unim cu El în moartea şi învierea Sa. A muri împreună cu El înseamnă a-L recunoaşte ca Mântuitor al nostru. A-L recunoaşte ca Mântuitor personal înseamnă a-L vedea în El pe Fiul lui Dumnezeu murind pe cruce pentru păcatele şi răzvrătirea noastră şi a experimenta pocăinţa, botezul şi iertarea de păcat (Fapte 2,38). Convertirea adevărată înseamnă mai mult decât recunoaşterea şi acceptarea adevărului biblic. Ea înseamnă mărturisirea stării noastre reale de păcătoşi, mărturisire care ne va ajuta să ne dăm seama că despărţiţi de Hristos suntem sortiţi unei vieţi de robie totală faţă de păcat şi moarte şi că starea noastră disperată poate fi schimbată radical numai prin venirea la Isus. Toate acestea au loc când suntem făcuţi una cu moartea lui Hristos.
În final, includerea noastră în învierea lui Hristos înseamnă că El a devenit singurul nostru Domn. Participarea noastră la puterea învierii Sale ne arată că păcatul nu mai domneşte peste noi. Pavel lansa întrebarea: „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Rom. 6,2). În mintea lui nu încape gândul că puterea păcatului i-ar mai putea stăpâni pe creştini. Totuşi, el este conştient de faptul că păcatul, deşi nu mai domneşte în viaţa noastră, încearcă să ne ia din nou în stăpânire. De aceea, el scrie: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui” (Rom. 6,12). Acest lucru este posibil prin puterea Duhului Sfânt pe care am primit-o la botez. Participarea noastră prin credinţă la moartea şi învierea Sa este esenţială şi dovedeşte că suntem ai Lui (Gal. 3,27.29; Col. 2,12).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
