Un gând de încheiere

„În bisericile din Galatia, rătăcirea căuta să înlăture solia Evangheliei în mod deschis. Hristos, adevărata temelie a credinţei, era cu totul dat la o parte pentru a fi înlocuit cu învechitele ceremonii ale iudaismului. Apostolul a văzut că, pentru a-i salva pe credincioşii din Galatia de influenţele periculoase care îi ameninţau, era nevoie să fie luate măsurile cele mai hotărâte şi să fie date avertizările cele mai pătrunzătoare. O învăţătură de seamă pe care trebuie s-o înveţe fiecare slujitor al lui Hristos este aceea că trebuie să-şi adapteze lucrarea la condiţia celor pe care doreşte să-i ajute. Blândeţea, răbdarea, hotărârea şi fermitatea sunt la fel de necesare; însă toate acestea trebuie folosite cu un cuvenit discernământ. A te purta înţelepţeşte cu diferitele categorii de oameni, în împrejurări şi în condiţii diferite este o lucrare care cere o înţelepciune şi o judecată luminate şi sfinţite de Duhul lui Dumnezeu. […]

Pavel a stăruit cu multă căldură de aceia care cunoscuseră cândva puterea lui Dumnezeu să se întoarcă la iubirea lor dintâi faţă de adevărul Evangheliei. Cu dovezi de nezdruncinat, el le-a prezentat privilegiul pe care-l aveau de a deveni oameni liberi în Hristos, prin al cărui har ispăşitor toţi aceia care I se predau pe deplin sunt îmbrăcaţi cu mantia neprihănirii Sale. El a susţinut adevărul că orice suflet care va fi mântuit trebuie să aibă o experienţă sinceră şi personală în lucrurile lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 282–285 (385–388)