Un gând de încheiere

Ellen G. White a susținut ideea ca adventiștii de ziua a șaptea să fie cetățeni buni și să se supună legilor țării. I-a sfătuit să nu încalce în mod ostentativ legile duminicale locale; cu alte cuvinte, dacă păzeau sâmbăta ca zi sfântă, după porunca lui Dumnezeu, nu însemna că puteau încălca cu bună știință legile care interziceau munca în ziua de duminică. A existat totuși o situație în care a arătat clar că adventiștii nu trebuiau să respecte legea. Dacă un sclav reușea să scape de stăpânul lui, legea prevedea ca persoana care îl găsea să-l ducă înapoi la stăpân. Ea a criticat această lege și i-a sfătuit pe adventiști să nu o respecte, în ciuda consecințelor: „Atunci când legile oamenilor intră în conflict cu Cuvântul şi cu Legea lui Dumnezeu, noi trebuie să ascultăm de cele din urmă, indiferent care ar fi consecințele. Nu trebuie să ascultăm de legea țării noastre care ne cere să predăm un sclav fugit în mâinile stăpânului lui; aşadar, trebuie să ne asumăm consecințele încălcării ei. Sclavul nu este proprietatea niciunui om. Dumnezeu este stăpânul lui de drept, iar omul nu are niciun drept să-l ia în stăpânire pe cel care este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu şi să pretindă că este al lui.” – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 175 (201–202)

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolele: „Iminentul conflict”, „Scripturile, apărarea noastră” și „Criza finală”.