Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.
1 Petru 4:8

Epistola lui Petru abordează deschis problemele sociale dificile din vremea sa. O primă problemă este următoarea: Cum să trăiască creștinii sub o guvernare opresivă și coruptă, ca aceea sub care se aflau atunci cei mai mulți dintre ei? Ce sfaturi le-a dat Petru cititorilor săi și ce semnificație au ele pentru noi astăzi?
Apoi, cum să se poarte sclavii creștini dacă stăpânii lor sunt aspri și nedrepți? Relațiile dintre angajatori și angajați din timpul nostru diferă de relațiile din secolul I dintre stăpâni și sclavi, însă cuvintele lui Petru vor avea în mod sigur ecou în inima celor care au șefi absurzi. Ce interesant că Petru indică spre Isus ca model de comportament pentru creștinii maltratați (1 Petru 2:21-24)!

1 Petru 2:21-24
21. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
22. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.”
23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

De asemenea, cum să se poarte soții între ei când au convingeri diferite în domenii fundamentale, ca de pildă în cel religios?
Și, în fine, cum să se raporteze creștinii la autorități atunci când acestea sunt în mod clar corupte și ostile credinței creștine?

SUPLIMENT PENTRU DISCUȚIA ÎN GRUPE
ÎNTREBĂRI ȘI SUGESTII PENTRU PĂRTĂȘIE

  1. Bun venit la studiu fiecărui membru al grupei Școlii de Sabat și musafirilor!
  2. Pregătiţi-vă să împărtăşiţi în grupă un răspuns primit la rugăciune în cursul săptămânii.
  3. Pregătiţi-vă să povestiți ceva ce ați trăit sau auzit săptămâna trecută! Ce semnificație credeți că are evenimentul respectiv pentru dumneavoastră personal, pentru biserică și pentru lume?
  4. Să ne rugăm pentru persoanele de pe lista noastră de rugăciune:
    Cineva din familie
    Cineva dintre rude
    Cineva dintre prieteni
    Cineva dintre vecini
    Cineva din biserică

22 aprilie – Ziua libertății religioase (colectă)

ÎNTREBĂRI PENTRU DEZBATERE

EXPLICAȚIE

  1. Ce sfaturi dă Petru cu privire la atitudinea față de conducerea politică?
  2. Cum aplicăm astăzi mesajul despre supunerea sclavilor față de stăpâni?
  3. Ce le recomandă Petru soțiilor creștine și soților acestora?
  4. Care este poziția apostolului Pavel cu privire la relațiile interumane?
  5. În ce situație a procedat Petru contrar sfaturilor pe care le dă creștinilor?

APLICAȚIE

  1. De ce trebuie să fim buni cetățeni chiar și sub o guvernare coruptă și ostilă?
  2. Înseamnă că nu trebuie să contestăm în nicio situație deciziile patronilor/șefilor?
  3. Cum se aplică aceste sfaturi referitoare la familia creștină, în contextul actual?
  4. Ce implicații are în prezent declarația sa din Galateni 3:28?
  5. Unde se termină deci obligativitatea ascultării de autorități? De ce?

SUGESTII PRACTICE

  1. Ce lucru practic puteți învăța din acest studiu și cum îl veți aplica?
  2. Care este planul misionar al grupei voastre? Discutați continuarea lui sau, dacă nu aveți unul, alcătuiți-l!
  3. În timp ce ascultați sau vizionați vestea misionară pentru Sabatul acesta, culegeți eventuale idei misionare pe care să le aplicați!

Ştirea misionară video pentru Sabatul acesta poate fi vizionată accesând una dintre adresele de Internet:

resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Scoala de Sabat”).

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI
STUDIU LA RÂND

BIBLIA: PROVERBELE 8–14

  1. Cine are ca locuință mintea?
  2. Unde pot fi găsiți oaspeții nebuniei?
  3. Cine își face bine sufletului său și cine își tulbură însăși carnea lui?
  4. Ce anume îl doboară pe om și ce îl înveselește?

PROFEȚI ȘI REGI, CAPITOLUL 16

  1. Prin ce sunt înlocuite astăzi misterele închinării păgâne?

Emisiunea „Școala Cuvântului” – Speranța TV (integral, pentru toată săptămâna):

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO