Studiu Biblic

Categorie: Biblia la rând

  • Exodul 20

    Exodul 20

    1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte si a zis:
    2. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.
    3. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
    4. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.
    5. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii, pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc,
    6. si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.
    7. Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.
    8. Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.
    9. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau.
    10. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta.
    11. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.
    12. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau.
    13. Sa nu ucizi.
    14. Sa nu preacurvesti.
    15. Sa nu furi.
    16. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau.
    17. Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau.
    18. Tot poporul auzea tunetele si sunetul trambitei si vedea flacarile muntelui care fumega. La privelistea aceasta, poporul tremura si statea in departare.
    19. Ei au zis lui Moise: „Vorbeste-ne tu insuti si te vom asculta: dar sa nu ne mai vorbeasca Dumnezeu, ca sa nu murim.”
    20. Moise a zis poporului: „Nu va inspaimantati; caci Dumnezeu a venit tocmai ca sa va puna la incercare si ca sa aveti frica Lui inaintea ochilor vostri, pentru ca sa nu pacatuiti.”
    21. Poporul statea in departare; iar Moise s-a apropiat de norul in care era Dumnezeu.
    22. Domnul a zis lui Moise: „Asa sa vorbesti copiilor lui Israel: „Ati vazut ca v-am vorbit din ceruri.
    23. Sa nu faceti dumnezei de argint si dumnezei de aur, ca sa-i puneti alaturi de Mine; sa nu va faceti alti dumnezei.
    24. Sa-Mi ridici un altar de pamant, pe care sa-ti aduci arderile de tot si jertfele de multumire, oile si boii. In orice loc in care Imi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine si te voi binecuvanta.
    25. Daca-Mi vei ridica un altar de piatra, sa nu-l zidesti din pietre cioplite; caci cum iti vei pune dalta in piatra, o vei pangari.
    26. Sa nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca sa nu ti se descopere goliciunea inaintea lui.”

  • Exodul 19

    Exodul 19

    1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai.
    2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
    3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
    4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
    5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
    6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”
    7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
    8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
    9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
    10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele.
    11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai.
    12. Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea.
    13. Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.”
    14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele.
    15. Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.”
    16. A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.
    17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.
    18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
    19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
    20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus.
    21. Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.
    22. Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.”
    23. Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.”
    24. Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.”
    25. Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri.

  • Exodul 18

    Exodul 18

    1. Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său, Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt.
    2. Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă.
    3. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină,”
    4. iar celălalt se numea Eliezer căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui faraon.”
    5. Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustiu unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu.
    6. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta şi cu cei doi fii ai tăi.”
    7. Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise.
    8. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele.
    9. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor.
    10. Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor!
    11. Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.”
    12. Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.
    13. A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara.
    14. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa până seara?”
    15. Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.
    16. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.”
    17. Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine.
    18. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.
    19. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu.
    20. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă.
    21. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
    22. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.
    23. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.”
    24. Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el.
    25. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
    26. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.
    27. Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui.

  • Exodul 17

    Exodul 17

    1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
    2. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?”
    3. Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?”
    4. Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.”
    5. Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte!
    6. Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.
    7. El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?”
    8. Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.
    9. Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”
    10. Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
    11. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.
    12. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
    13. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei.
    14. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”
    15. Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”.
    16. El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

  • Exodul 16

    Exodul 16

    1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
    2. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron.
    3. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”
    4. Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
    5. În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”
    6. Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului.
    7. Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?”
    8. Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”
    9. Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.”
    10. Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.
    11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
    12. „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
    13. Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei.
    14. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.
    15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.
    16. Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
    17. Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.
    18. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.
    19. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”
    20. N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.
    21. Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.
    22. În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
    23. Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”
    24. Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi.
    25. Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.
    26. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.”
    27. În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit.
    28. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?
    29. Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.”
    30. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.
    31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.
    32. Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”
    33. Şi Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.”
    34. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
    35. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.
    36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă.

  • Exodul 15

    Exodul 15

    1. Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
    2. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
    3. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.
    4. El a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
    5. I-au acoperit valurile şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră.
    6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
    7. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia, şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
    8. La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
    9. Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!”
    10. Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor.
    11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?
    12. Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: şi i-a înghiţit pământul.
    13. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale.
    14. Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: apucă groaza pe filisteni,
    15. se înspăimântă căpeteniile Edomului, şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
    16. Îi va apuca teama şi spaima; iar văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care Ţi l-ai răscumpărat.
    17. Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
    18. Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
    19. Căci caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
    20. Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
    21. Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”
    22. Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă.
    23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara.
    24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”
    25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
    26. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”
    27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

  • Exodul 14

    Exodul 14

    1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
    2. „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare.
    3. Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi închide pustiul.”
    4. Eu voi împietri inima lui faraon, şi-i va urmări; dar faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa.
    5. S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui faraon şi inima slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”
    6. Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el.
    7. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători.
    8. Domnul a împietrit inima lui faraon, împăratul Egiptului, şi faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.
    9. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carele lui faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.
    10. Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor.
    11. Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
    12. Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu”?”
    13. Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.
    14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.”
    15. Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.
    16. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.
    17. Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
    18. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”
    19. Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.
    20. El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.
    21. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două.
    22. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
    23. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.
    24. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tăbăra egiptenilor.
    25. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.”
    26. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”
    27. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării.
    28. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat.
    29. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
    30. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării.
    31. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

  • Exodul 13

    Exodul 13

    1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
    2. „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.”
    3. Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită.
    4. Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.
    5. Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta:
    6. Timp de şapte zile, să mănânci azime; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.
    7. În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azime; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.
    8. Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.”
    9. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
    10. Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.
    11. Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da,
    12. să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.
    13. Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.
    14. Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei;
    15. şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.
    16. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”
    17. După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.”
    18. Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.
    19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.”
    20. Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiului.
    21. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.
    22. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.

  • Exodul 12

    Exodul 12

    1. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:
    2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.
    3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.
    4. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta.
    5. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied.
    6. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara.
    7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.
    8. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare.
    9. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele.
    10. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc.
    11. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului.
    12. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.
    13. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.
    14. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
    15. Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.
    16. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins.
    17. Să ţineţi sărbătoarea Azimelor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
    18. În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azime, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii.
    19. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş.
    20. Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azime.”
    21. Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştile.
    22. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa.
    23. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.
    24. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac.
    25. Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt.
    26. Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?”,
    27. să răspundeţi: „Este jertfa de Paşti în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ.
    28. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.
    29. La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor.
    30. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.
    31. În aceeaşi noapte faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis.
    32. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.”
    33. Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.”
    34. Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri.
    35. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine.
    36. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni.
    37. Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.
    38. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.
    39. Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de egipteni, fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei.
    40. Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.
    41. Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului.
    42. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.
    43. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşti: niciun străin să nu mănânce din ele.
    44. Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele.
    45. Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce.
    46. Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi niciun os.
    47. Toată adunarea lui Israel să facă Paştile.
    48. Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştile Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele.
    49. Aceeaşi lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.”
    50. Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.
    51. Şi chiar în ziua aceea, Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor.

  • Exodul 11

    Exodul 11

    1. Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui faraon şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici.
    2. Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase de argint şi vase de aur.”
    3. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui faraon şi înaintea poporului.
    4. Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt;
    5. şi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor.
    6. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi.
    7. Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel.”
    8. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor coborî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea, voi ieşi.” Moise a ieşit de la faraon, aprins de mânie.
    9. Domnul a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.”
    10. Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui faraon; Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.