Studiu suplimentar

Într-o vacanţă, mai multe familii s-au asociat şi, împreună cu copiii lor, au făcut câteva pachete cu alimente şi cu produse de igienă personală pentru a le oferi oamenilor fără adăpost din oraşul lor. După cele câteva ore de pregătire a pachetelor, s-au urcat în maşini, s-au dus în centrul oraşului şi, în aproximativ o jumătate de oră, le-au împărţit. Apoi, s-au dus în vizită la un muzeu, după care au luat masa împreună. În timp ce se întorceau la maşini, unul dintre ei a făcut o remarcă:

– Mă bucur că i-am ajutat pe oamenii fără adăpost. Dar vă daţi seama că cei mai mulţi dintre ei au terminat ce le-am dat şi deja sunt din nou flămânzi?

Este adevărat, sunt atât de mulţi oameni care au nevoie de mângâiere, de compasiune şi de ajutor, încât ne simţim depăşiţi de situaţie şi ajungem să spunem disperaţi: „Ce rost are? Ce facem noi este infim!” Modul acesta de a gândi este deficitar sub mai multe aspecte. În primul rând, dacă toţi ar gândi aşa, nimeni n-ar mai ajuta pe cineva, iar nevoile, cât de copleşitoare sunt ele acum, s-ar înmulţi şi mai mult. În schimb, dacă toţi cei care sunt capabili i-ar ajuta pe alţii, nevoile, cât de copleşitoare sunt acum, s-ar diminua. În al doilea rând, Biblia nu ne spune nicăieri că durerea umană şi răul vor fi eliminate complet pe pământul acesta. Ne spune exact contrariul. Nici chiar Isus n-a pus capăt întregii suferinţe umane. A făcut ce a putut. Şi noi trebuie să facem la fel: să le aducem mângâiere, să le arătăm compasiune şi să le oferim ajutor celor care sunt lângă noi.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO