Dreptatea şi mila în Vechiul Testament (2)

 „Orice făptură vie care se mişcă va trăi pretutindeni pe unde va curge râul şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă.”

(Ezechiel 47:9)

Un cartier care în anii 1950-1960 era prosper ajunsese, spre sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970, asemenea unui câmp de luptă Majoritatea familiilor s-au mutat în alte locuri, lăsând în urmă locuinţe părăsite, dărăpănate şi arse. Oamenii de afaceri s-au retras, iar locul lor a fost luat de traficanţii de droguri şi de infractori, transformând cartierul într-o zonă rău famată.

În 1986, o familie de creştini a plecat dintr-o casă bună şi s-a mutat în această zonă afectată de criză, Li s-a alăturat şi un pastor dintr-un alt oraş. Împreună, au reconstruit două case incendiate şi s-au mutat în ele. Apoi, au ieşit pe stradă ca să-i cunoască pe locuitori şi să se împrietenească cu ei. Prin intermediul lor, Dumnezeu a înfiinţat o biserică prin care acest cartier mort a fost readus la viaţă şi transformat. Influenţa acestor credincioşi persistă până astăzi şi viaţa multor oameni de acolo s-a schimbat.

Dumnezeu are un cuvânt de spus despre rolul bisericii Sale în astfel de situaţii aparent fără speranţă. Studiul din această săptămână continuă „să asculte” corul profeţilor din Vechiul Testament, care îndeamnă poporul lui Dumnezeu să reprezinte corect caracterul lui Dumnezeu înaintea lumii.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO