Privilegiul stăpânirii

Ce însemna că omul urma să stăpânească peste tot pământul?

Geneza 1:26-28
26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Cuvântul utilizat în Biblie pentru „să stăpânească” provine din verbul ebraic radah. Termenul acesta indică dreptul şi responsabilitatea de a conduce. În sine, verbul radah, aşa cum apare el în restul Vechiului Testament, nu defineşte modul cum trebuia exercitată această stăpânire, dacă urma să fie una binevoitoare sau una răuvoitoare, ci numai contextul creației neatinse de păcat ne conduce la concluzia că stăpânirea trebuia să fie motivată de bunătate.

O concluzie similară poate fi trasă şi în ce priveşte supunerea pământului amintită în Geneza 1:28. Verbul pentru „a supune”, din ebraicul kavash, evocă o relație ierarhică, în care omul primeşte putere şi control peste pământ. În alte pasaje ale Vechiului Testament, verbul kavash descrie un act efectiv de subjugare (Numeri 32:22,29; Ieremia 34:11,16; Estera 7:8; Neemia 5:5). În multe dintre aceste cazuri, abuzul de putere este vădit, iar Dumnezeu Îşi exprimă dezaprobarea. Revenind însă la versetul nostru, având în vedere contextul Creaţiunii şi faptul că administrarea pământului le-a fost încredinţată unor oameni fără păcat, creați după chipul lui Dumnezeu, putem conchide că supunerea la care se face referire urma să fie o slujire cu bunătate, în numele Creatorului. Este clar că nu putea fi vorba de exploatare.

O altă dimensiune a conceptului de „stăpânire” se găseşte în Geneza 2:15, unde se spune că Dumnezeu îl aşază pe om în grădină ca s-o lucreze (abadm – a munci, a sluji, a lucra) şi s-o păzească (shamar – a împrejmui, a păzi, a proteja, a avea grijă, a tine sub observație, a păstra, a preţui, a rezerva).

Dacă luăm în considerare aceste aspecte, descoperim că stăpânirea înseamnă administrare motivată de grijă şi de dragoste. În condițiile menţinerii relației lor cu Dumnezeu, primii noştri părinți urmau să aibă la dispoziţie toate resursele şi toată autoritatea necesare pentru a-şi exercita statutul de stăpâni, astfel încât să oglindească dragostea lui Dumnezeu pentru creația Sa.

Cum exercităm stăpânirea asupra pământului şi cum ar trebui să o facem? Ce putem schimba? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO