Domn peste toată natura

După hrănirea celor cinci mii, Isus le-a poruncit ucenicilor să urce în corabie (Matei 14:22). Voia să-i îndepărteze de agitaţia şi de presiunea mulţimii. Un bun învăţător îşi pune la adăpost elevii de situaţiile cărora aceştia nu le pot face faţă. „Chemându-i pe ucenici”, scrie Ellen G. White, „Isus le spune să ia corabia, să se întoarcă de îndată la Capernaum, lăsându-L pe El să le dea drumul oamenilor. […] Au protestat împotriva acestei hotărâri, dar Isus le-a vorbit de astă dată cu o autoritate pe care nu o folosise faţă de ei niciodată mai înainte. Ştiau că ar fi fost în zadar să se împotrivească mai departe şi, în tăcere, s-au îndreptat către lac.” – Viaţa lui Iisus, p. 321 (378)

Citeşte Matei 14:23-33. Ce ne descoperă aceste versete despre cine era Isus şi despre mântuire?

Matei 14:23-33
23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.
24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
25. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
26. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.
27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”
28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”
29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
30. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
31. Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
33. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Un moment de revelaţie apare atunci când ucenicii, înspăimântaţi, se întrebau uimiţi cine mergea pe apă către ei. Isus le spune: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (vers. 27). Cuvintele „Eu sunt” constituie traducerea expresiei greceşti ego eimi, care era Numele lui Dumnezeu (vezi şi Exodul 3:14).

Scriptura ni-L prezintă în repetate rânduri pe Domnul având stăpânire asupra naturii. Psalmul 104, de exemplu, arată clar că Dumnezeu este nu doar Creatorul, ci şi Susţinătorul, şi că lumea continuă să existe şi legile naturii continuă să acţioneze prin puterea Lui. Nu există nimic aici care să trimită cu gândul la deism (conceptul conform căruia Dumnezeu a creat lumea şi apoi a lăsat-o să funcţioneze singură, după propriile legi), Iudei sau dintre neamuri, noi toţi ne datorăm existenţa puterii susţinătoare a aceluiaşi Domn care a liniştit marea (vezi şi Evrei 1:3).

Strigătul lui Petru, „Doamne, scapă-mă!” (Matei 14:30), ar trebui să fie şi strigătul nostru, pentru că, dacă Domnul Isus nu ne scapă, cine o va face? Starea de neajutorare a lui Petru din acea situaţie reflectă starea noastră în faţa dificultăţilor şi provocărilor cu care ne asaltează această lume decăzută.

Ce ai face dacă te-ai afla, la fel ca Petru, într-o situaţie pe care nu o poţi controla şi care te copleşeşte? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO