Lecţie pentru iudei şi neamuri

După ce i-a hrănit, vindecat şi învăţat pe iudei, care erau poporul Său, Isus ia o decizie surprinzătoare. Pleacă într-o regiune locuită de oameni dintre neamuri.

Citeşte Matei 15:21-28. Care este mesajul acestei întâmplări?

Matei 15:21-28
21. Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.
22. Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”
23. El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
24. Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
25. Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”
26. Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”
27. „Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”
28. Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

La început, Isus pare să o ignore pe această femeie, apoi, când îi vorbeşte, cuvintele Sale par foarte aspre.

Cum ar fi dacă tu ai încerca o astfel de abordare? Cineva te întreabă dacă poate să se servească din biscuiţii tăi, şi tu răspunzi: „Nu este bine să-mi arunc biscuiţii la câini.” Nu este un mod de a-ţi face prieteni.

Totuşi iată câteva aspecte de care ar trebui să ţinem seamă, în primul rând, în timpul acela, iudeii îi considerau pe cei dintre neamuri „câini”. Dar Isus foloseşte un termen mai delicat, mai afectuos: „căţei”, care duce cu gândul la câinii ţinuţi pe lângă casă şi hrăniţi de la masa stăpânilor.

În al doilea rând, femeia canaanită îl numeşte pe Isus „Fiul lui David”. Aceasta arată că ea ştia foarte bine că Isus era iudeu. Ca un bun învăţător, El vorbeşte cu ea şi, poate, o pune la încercare. Craig Keener scrie: „Poate că El îi vorbeşte astfel pentru ca ea să înţeleagă adevărata Lui misiune şi identitate, ca să nu îl trateze ca pe unul dintre numeroşii magicieni itineranţi la care apelau neamurile pentru exorcizări. Însă, cu siguranţă, îi cere să recunoască întâietatea lui Israel în planul divin, o recunoaştere care, pentru ea, include şi recunoaşterea propriului statut de dependenţă. […] Am putea compara cerinţa aceasta cu ceea ce i-a cerut Elisei lui Naaman, când l-a trimis să se scufunde în Iordan, în ciuda preferinţei lui pentru râurile Damascului, Abana şi Parpar […], determinându-l astfel pe Naaman să recunoască întâietatea Dumnezeului lui Israel (2 împăraţi 5:17,18- The Gospel of Matthew: A Socio-Rhetorical Commentary, p. 417

În sfârşit, este posibil ca această femeie să fi fost o grecoaică de viţă nobilă, care făcea parte dintr-o clasă socială care „în mod obişnuit lua pâinea iudeilor sărăciţi care locuiau în vecinătatea Tirului. […] Isus inversează priorităţile bazate pe putere, deoarece «pâinea» pe care o oferă El îi aparţine, înainte de toate, lui Israel […]; această «grecoaică» trebuie să implore ajutorul unui iudeu itinerant.” – Ibidem.

Dialogând cu această femeie, Isus îi redă demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Ea pleacă acasă cu asigurarea că fiica este vindecată şi cu credinţă în Fiul lui David.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO