Un deznodământ cunoscut

De-a lungul istoriei, au existat mereu războaie. Este ceva în firea omului care face ca un grup să năvălească asupra altui grup, ca să jefuiască, să cotropească şi să ucidă. Într-o carte despre tatăl ei, filosoful britanic Bertrand Russell, Katerine Tait a scris despre îngrijorarea acestuia, la izbucnirea Primului Război Mondial, când a văzut bucuria manifestată pe străzile Angliei pentru perspectiva unui război cu Germania. „El crescuse cu o credinţă victoriană optimistă în progresul de la sine înţeles, cu încrederea că întreaga lume va urma, la timpul potrivit, cursul înţelept pe care îl urmaseră englezii, trecând de la barbaria şi brutalitatea antică la stăpânirea de sine civilizată. Atunci, dintr-odată, a descoperit că iubiţii lui compatrioţi dansau pe străzi în anticiparea măcelăririi unui mare număr de fiinţe umane care, din întâmplare, vorbeau germana.” – My Father Bertrand Russell, p. 45. Dacă extindem ideea, vom vedea în istorie realitatea decăderii naturii umane aproape la toate popoarele. Doar că, în aceste războaie omeneşti, nimeni nu ştia rezultatul dinainte. Oamenii mergeau să lupte fără să ştie dacă aveau să fie de partea învingătoare sau de cea învinsă.

În „perspectiva de război” pe care o avem asupra lumii noastre, avem un mare avantaj: ştim deja cine a câştigat războiul. Hristos a câştigat biruinţa decisivă pentru noi. După moartea Sa pe cruce, este clar cine este Biruitorul şi cine poate să se bucure de roadele biruinţei Lui. Cauza lui Satana este, într-adevăr, o cauză pierdută.

Ce ne spun textele următoare cu privire la urmările marii lupte?

Evrei 2:14;
Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul

1 Corinteni 15:20-27;
20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
27. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.

Apocalipsa 12:12;
De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

Apocalipsa 20:10.
Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

După cum a pierdut lupta în cer, Satana a pierdut lupta şi pe pământ. Dar, cu ură şi dorinţă de răzbunare, el caută încă „pe cine să înghită” (vezi 1 Petru 5:8). Oricât de categorică este biruinţa lui Hristos, lupta încă este în desfăşurare, încă este aprigă, şi singura noastră scăpare este să trecem, cu mintea şi cu trupul, de partea Biruitorului. Şi putem face aceasta prin alegerile zilnice. Prin deciziile pe care le luăm, noi trecem de partea lui Hristos, acolo unde biruinţa ne este asigurată, sau de partea cealaltă. De aceasta atârnă destinul nostru veşnic.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO