Neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor

Ce vrea să spună Isus atunci când afirmă că, dacă neprihănirea noastră „nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor”, nu putem intra în împărăţia cerurilor?

Matei 5:20
Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Cu toate că mântuirea a fost întotdeauna prin credinţă şi iudaismul, aşa cum ar fi trebuit să fie practicat, a fost întotdeauna un sistem al harului, legalismul s-a strecurat în iudaism şi se poate strecura în orice religie care ia ascultarea în serios, aşa cum face adventismul de ziua a şaptea. În timpul lui Hristos, mulţi lideri religioşi (dar nu toţi) căzuseră în „aspra şi rigida habotnicie a fariseilor, lipsită de zdrobirea inimii, de duioşie sau iubire”, care îi lăsase „fără nicio putere de a feri lumea de stricăciune.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 53 în original

Doar formele exterioare, în special cele care sunt opera omului, nu au nicio putere de a schimba viaţa sau de a transforma caracterul. Singura credinţă adevărată este cea care lucrează prin dragoste (Galateni 5:6). Doar ea face ca faptele să fie plăcute în ochii lui Dumnezeu.

Citeşte Mica 6:6-8. În ce fel acest pasaj este un rezumat al Predicii de pe Munte?

Mica 6:6-8
6. Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
7. Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? –
8. Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?

Chiar şi în timpurile Vechiului Testament, jertfele nu erau un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea acelui scop, care era, de fapt, o viaţă în care copiii lui Dumnezeu să reflecte dragostea şi caracterul Tatălui ceresc. Iar la aceasta nu se poate ajunge decât printr-o supunere totală faţă de Dumnezeu şi prin recunoaşterea dependenţei noastre totale de harul Său mântuitor. În ciuda aparenţelor de evlavie şi de credinţă, este clar că mulţi dintre cărturari şi farisei nu erau un exemplu pentru felul în care ar trebui să trăiască cei care îl urmează pe Domnul.

În timp ce primim mântuirea doar prin credinţa în Isus, cum putem fi siguri că nu se strecoară în mintea noastră anumite forme subtile de legalism? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO