Predica de pe Munte şi Decalogul

Unii creştini privesc Predica de pe Munte ca pe o nouă „lege a lui Hristos”, care a înlocuit „Legea lui Dumnezeu”. Ei spun că sistemul legalismului a fost acum înlocuit cu un sistem al harului sau că legea lui Isus diferă de Legea lui Dumnezeu. Dar să vedem ce spune Scriptura.

Ce legătură sugerează următoarele texte între Cele Zece Porunci şi Predica de pe Munte?

Matei 5:17-19,21,22,27,28
17. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
19. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
21. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.”
22. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
27. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Iacov 2:10,11
10. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.

Romani 7:7
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”

Craig S. Keener scrie: „Cei mai mulţi dintre iudei nu înţelegeau poruncile în contextul harului […]; având în vedere apelul lui Isus de a se da dovadă de mai mult har în practică […], fără îndoială că El privea cerinţele împărăţiei în lumina harului. În relatările Evangheliei, Isus îi primeşte pe cei care se smeresc şi recunosc dreptul lui Dumnezeu de a stăpâni, chiar dacă, în practică, nu reuşesc să atingă ţinta desăvârşirii morale (5:48). Dar împărăţia harului pe care o proclama Isus nu era acel har ineficient al majorităţii creştinătăţii apusene; în evanghelii, mesajul împărăţiei îi transformă pe cei care îl acceptă în umilinţă, dar, în acelaşi timp, îi zdrobeşte pe cei aroganţi, satisfăcuţi de ei înşişi din punct de vedere religios şi social.” – The Gospet of Matthew: A Socio- Rhetorical Commentary, pp. 161-162

Citeşte Geneza 15:6. Cum ne ajută cele scrise aici să înţelegem că mântuirea a fost întotdeauna prin credinţă?

Geneza 15:6
Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Credinţa lui Isus Hristos nu era o credinţă nouă, ci era aceeaşi credinţă care a existat de la căderea în păcat. Predica de pe Munte nu a însemnat înlocuirea mântuirii prin fapte cu mântuirea prin har, pentru că mântuirea a fost întotdeauna prin har. Copiii lui Israel au fost mântuiţi prin har, salvaţi prin har, la Marea Roşie înainte de a li se cere să asculte de Lege la Sinai. (Vezi Exodul 20:2.)

Cum poate fi dobândită mântuirea, din perspectiva experienţei umane: prin credinţă sau prin ascultarea de Lege? De ce? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO