Pilda semănătorului

Tema marii lupte apare în mod implicit în pilda semănătorului. Enumerarea celor patru tipuri de reacţie la Evanghelie ne sugerează că în lumea noastră nu există doar oameni „buni” şi oameni „răi”. Viaţa este mult mai complexă şi trebuie să ne apropiem cu tact de cei care ni se pare că nu acceptă Evanghelia aşa cum ne aşteptăm noi.

Citeşte Matei 13:3-8 şi apoi Matei 13:18-23. Care sunt elementele care sugerează prezenţa marii lupte în această pildă?

Matei 13:3-8
3. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
4. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
5. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
6. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
8. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.

Matei 13:18-23
18. Ascultaţi, dar, ce înseamnă pilda semănătorului:
19. Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.
20. Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie;
21. dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
22. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
23. Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”

Lupta pentru suflete este reală, iar cel rău se foloseşte de orice mijloace posibile pentru a-i împiedica pe oameni să fie mântuiţi. De exemplu, într-un comentariu despre sămânţa căzută lângă drum, Ellen G. White scria: „Satana şi îngerii lui se află în adunările unde este predicată Evanghelia. Îngerii cerului se străduiesc să întipărească în inimi Cuvântul lui Dumnezeu şi, în acest timp, vrăjmaşul este în alertă pentru a face Cuvântul fără efect. Cu o stăruinţă egalată numai de răutatea lui, el încearcă să anihileze lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Hristos atrage sufletele prin dragostea Sa, dar Satana încearcă să abată atenţia celui care este îndemnat să-L caute pe Mântuitorul.” – Parabolele Domnului Hristos, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2011, p. 24, (în orig., p. 44)

Poate că cineva se întreabă: De ce nu a fost semănătorul mai atent ca să nu risipească seminţele, aruncându-le pe drum? De ce nu a avut grijă să nu cadă într-un loc stâncos? De ce nu a smuls spinii?

Când este vorba despre semănarea seminţei Evangheliei, lucrarea omului poartă amprenta limitelor lui. Noi trebuie să semănăm oriunde. Nu suntem în măsură să stabilim care pământ este bun şi care pământ este rău. Creşterea spinilor ne arată că răul apare acolo unde ne aşteptăm mai puţin şi că nu suntem capabili să-l împiedicăm. Domnul secerişului, cel care susţine lucrarea, are grijă să-i mântuiască pe cât mai mulţi. Noi ne facem partea noastră şi trebuie să învăţăm să avem încredere că şi El şi-o va face pe a Sa.

Ce realităţi reflectă această parabolă? De ce se întâmplă ca unii credincioşi botezaţi de curând să plece din biserică? De ce alţi oameni nu sunt deloc interesaţi de religie? De ce unii sunt bine înrădăcinaţi în credinţă? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO