Conform Evangheliei după Matei, prima ispită a vizat apetitul, a doua, păcatul încumetării, iar a treia a fost o contestare directă a lui Hristos Însuşi, a calităţii Sale de Împărat şi a misiunii Lui supreme pe pământ.

Citeşte Matei 4:6-10, Deuteronomul 34:1-4 şi Apocalipsa 21:10. Ce semnifică „muntele foarte înalt” pe care L-a dus Satana pe Isus?

Matei 4:6-10
6. şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”
7. „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”
8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
9. „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”
10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”

Deuteronomul 34:1-4
1. Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,
2. tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus,
3. partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.
4. Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: „O voi da seminţei tale.” Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.”

Apocalipsa 21:10
Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,

Judecând după modul în care utilizează Biblia tema urcării pe vârful unui munte foarte înalt pentru a vedea împărăţiile lumii, am putea să o asociem cu ideea de viziune profetică. De pe culmea muntelui, Moise a văzut Ţara Făgăduinţei aşa cum avea ea să fie mai târziu, iar Ioan a văzut Noul Ierusalim. La fel, Isus a văzut mai mult decât ţările din lumea romană antică. Satana i-a prezentat lumea în cea mai bună lumină. I-a arătat bogăţiile şi strălucirea ei, nu nelegiuirile, suferinţa şi nedreptatea din ea.

Apoi I-a spus: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie” (Matei 4:9). La fel ca în ziua în care i-a amăgit pe Adam şi pe Eva când puteau să fie ca Dumnezeu (când ei fuseseră deja creaţi după chipul Său), Satana a pretins că era Dumnezeu, că el era proprietarul exclusiv al împărăţiilor lumii şi că, în schimbul unei mici plecăciuni, putea să I le dea lui Isus (vezi Luca 4:6; compară cu Psalmii 2:7,8).

Proba aceasta viza totalitatea. Cui trebuie să-i fie loială omenirea? În Eden, când s-au lăsat convinşi de şarpe, Adam şi Eva i-au arătat pentru prima oară loialitate lui Satana, iar îndepărtarea de Dumnezeu a fost tot mai mare cu fiecare generaţie. Fără o intervenţie directă a lui Dumnezeu, Satana ar fi învins, iar rasa umană şi probabil însăşi viaţa pe pământ ar fi dispărut. Miza era foarte mare.

Isus nu i-a permis celui rău să stea lângă El, ci i-a poruncit să plece.

În faţa acestor trei ispite, Isus S-a apărat cu Scriptura. Ce înseamnă aceasta pentru noi în mod concret? La rândul nostru, cum putem utiliza Scriptura pentru a învinge ispita la fel ca El? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO