Apostazie declanşată de conducători

După divizarea naţiunii, lucrurile au mers din rău în mai rău. În Regatul de Nord, regele Ieroboam a luat câteva decizii greşite cu un impact negativ de lungă durată asupra vieţii spirituale.

Ce învăţăm de aici despre modul în care circumstanţele imediate ne pot orbi judecata?

1 Împăraţi 12:26-31
26. Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David.
27. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.”
28. După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
29. A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.
30. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan.
31. Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi.

Faptul că regele a introdus idolatria a condus poporul la dezastru. Ellen G. White consemna în Profeţi şi regi: „Apostazia introdusăîn timpul domniei lui Ieroboam a devenit din ce în ce mai pronunţată, până când, în final, a dus la ruina completă a Regatului Israel” (p. 107). În anul 722 î.Hr., Salmanasar, împăratul Asiriei, a desfiinţat Regatul Israel şi i-a deportat pe locuitorii lui în diferite locuri din imperiu (vezi 2 Împăraţi 17:1-7). Nu exista speranţa revenirii din acel exil. Pentru o vreme, Israel, ca naţiune, a dispărut din istorie.

Situaţia în Regatul de Sud nu era chiar atât de rea încă. Dar nu era nici bună şi, la fel ca în cazul Regatului de Nord, Domnul a căutat să-i cruţe pe locuitori de calamitatea care avea să fie adusă de babilonieni. Din nefericire, regii lui Iuda au continuat, cu doar câteva excepţii, să conducă naţiunea spre o apostazie şi mai profundă.

Ce ne spun următoarele versete despre domnia unor regi ai lui Iuda?

2 Împăraţi 24:8,9,18,19
8. Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.
18. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
19. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.

2 Cronici 33:9,10,21-23
9. Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
21. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim.
22. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit.
23. Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.

Multe cărţi profetice ale Bibliei ne arată că Dumnezeu, în ciuda acestor regi răi, a trimis la poporul Său profeţi cu intenţia de a-l întoarce de pe drumul păcatului şi apostaziei care îl distrugeau. Domnul nu avea de gând să renunţe la el până nu-i acorda timp suficient şi ocazii destule de a renunţa la căile rele şi de a-l feri de dezastrul pe care păcatul avea să-l aducă în mod inevitabil.

Cum ar putea liderii – seculari sau religioşi – să evite apostazia? Cum ar putea să o evite poporul, dacă liderii sunt apostaţi? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO