Dumnezeu sau cezarul?

Cum putem aplica învăţătura Domnului Isus din Luca 20:20-26 la situaţia noastră, în ţara în care locuim?

Luca 20:20-26
20. Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.
21. Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.
22. Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?”
23. Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi?
24. Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei.
25. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
26. Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

În timpul Domnului Isus, taxele impuse de Roma erau un motiv de reacţii violente. Potrivit lui Iosif Flaviu, în jurul anului 6 d.Hr., Iuda Galileeanul, capul unei răscoale, a declarat că a plăti bir cezarului era un act de trădare faţă de Dumnezeu. Taxele constituiau cauza declanşării periodice a revoltelor împotriva romanilor. Pe un fundal atât de sensibil, întrebarea dacă se cuvenea ca ele să fie plătite dezvăluia motivaţiile ascunse ale celor care au pus-o: dacă ar fi spus că se cuvenea, Isus Se aşeza de partea Romei, dovedind astfel că nu putea fi împăratul iudeilor aşa cum declaraseră mulţimile cu ocazia intrării Sale în Ierusalim; dacă spunea că nu se cuvenea, însemna că Se alinia la modul general de manifestare al galileenilor, declarând astfel că stăpânirea romană era nedreaptă şi riscând să fie acuzat de trădare. Ei speraseră să-L încolţească prin această întrebare şi să nu-I mai lase nicio portiţă de scăpare.

Totuşi Domnul Isus le-a citit intenţiile. A luat un ban, a arătat spre chipul cezarului de pe el şi a dat următorul verdict: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20:25). Viaţa sub conducerea cezarului şi folosirea banilor cu efigia lui pentru trebuinţele zilnice impun o obligaţie faţă de el. Dar mai există şi o altă obligaţie, mai importantă, care derivă din faptul că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi din faptul că Lui Îi datorăm loialitatea supremă.

„Replica lui Hristos nu a fost o eschivare, ci un răspuns sincer la întrebare (…) El a declarat că, din moment ce trăiau sub protecţia puterii romane, trebuiau să-i acorde acelei puteri sprijinul cerut, atâta timp cât lucrul acesta nu venea în conflict cu o îndatorire mai înaltă. Însă, deşi erau nişte supuşi paşnici faţă de legile ţării, ei trebuiau să fie în primul rând supuşi lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 602

Cum putem fi nişte buni cetăţeni ai ţării noastre şi, totodată, buni cetăţeni ai cetăţii cereşti „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10)? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO