Viaţa – singura noastră ocazie!
Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, dar nu a forţat niciodată pe nimeni să accepte mântuirea. El a pus-o la dispoziţia tuturor, fără plată, dar nu o putem avea decât prin credinţa care duce la o viaţă de conformare cu voinţa lui Dumnezeu. Intervalul de timp în care putem face această experienţă este viaţa pe pământ. Altă ocazie nu mai există.
Care este mesajul principal al acestei pilde?
Luca 16:19-31
9. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
20. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube.
21. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.
22. Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.
23. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
24. şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”
25. „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
26. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”
27. Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu;
28. căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”
29. Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.”
30. „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”
31. Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”
Pilda aceasta, consemnată numai în Evanghelia după Luca, ne transmite două mari adevăruri cu privire la mântuire: importanţa zilei de „astăzi” şi faptul că nu mai există o altă ocazie de a fi mântuit după moarte.
Astăzi este ziua mântuirii. Pilda nu ne învaţă că bogăţiile ar fi rele în ele însele sau că sărăcia ar fi o virtute în sine, ci ne învaţă că nu trebuie să pierdem în viaţa aceasta ocazia de a fi mântuiţi şi de a trăi ca oameni mântuiţi. Nu avem o a doua şansă, fie că suntem bogaţi, fie că suntem săraci, cu carte sau fără carte, puternici sau slabi. Toţi suntem mântuiţi şi judecaţi după atitudinea pe care o avem astăzi şi acum faţă de Isus.
2 Corinteni 6:2
Iată că acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii
Pilda ne mai învaţă şi că răsplata veşnică nu are nicio legătură cu posesiunile materiale. Omul bogat „se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi, în fiecare zi, ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire” (Luca 16:19), dar îi lipsea ceva ce este esenţial în viaţă: Dumnezeu. Cel care nu Îl recunoaşte pe Dumnezeu, nu îi ia în seamă pe semenii lui. Păcatul bogatului nu era bogăţia, ci nerecunoaşterea faptului că familia lui Dumnezeu era mai mare decât era el dispus să accepte.
Luca 16:19
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
Nu există după moarte o a doua şansă la mântuire. „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Am primit dovezi îndestulătoare aici, în viaţa aceasta, pentru a lua o decizie conştientă pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Orice teologie care susţine existenţa unei a doua şanse la mântuire, după moarte, este o mare amăgire.
Ne place să vorbim despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi despre tot ce a făcut El ca să ne mântuiască. Ce ne spune parabola aceasta despre pericolul de a privi cu uşurătate aceste lucruri? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.ROEvrei 9:27
Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata
Multe discutii au avut loc in jurul problemei daca cuvintele Domnului Isus din Luca 16:19-31 trebuie intelese literal sau sunt doar o pilda. Unii credinciosi sunt de parere ca in aceasta intamplare, Isus le oferea ascultatorilor un crampei despre cum arata viata de dupa moarte. Altii, citand numeroase pasaje din Scripturi care par sa contrazica felul cum este zugravit cerul si iadul in acest pasaj, sunt de parere ca Domnul vroia sa invete o cu totul alta lectie. Din nefericire, multi invatatori moderni ai religiei izoleaza istorisirea de contextul ei originar si o folosesc ca un mijloc de a-i speria pe oameni. intr-adevar, au avut loc „convertiri” religioase de pe urma temerii de a nu ajunge in iad asa cum este descris in acest pasaj, dar ele se bazeaza pe motivul dureros de a avea mare nevoie de taria care vine de pe urma unei aprecieri corecte a caracterului lui Dumnezeu si a unei intelegeri adevarate a Scripturii.
La inceputul acestui studiu, vom privi mai atent la ceea ce este de fapt o pilda si vom examina pe urma contextul in care a povestit Isus aceasta intamplare. Poate ca pe urma vom intelege mai bine ce lectii exista pentru noi in pilda bogatului si a lui Lazar. Dicfionarul Random House College descrie o pilda drept „o povestire scurta, alegorica avand ca scop sa faca cunoscut un adevar sau o lectie morala”. Cruden’s Complete Concordance dezvolta mai departe acest concept, adaungand ca pildele din Biblie au fost folosite „mai general decat oriunde altundeva”. Cunoastem ca scriitorii Bibliei s-au folosit de situatii atat imaginare – ca cea in care copacii l-au rugat pe spin sa imparateasca peste ei (Judecatori 9:8-15) – cat si reale, in pilde. Oricare forma ar fi luat pilda, nu era decat un mijloc prin care sa se invete o lectie morala.
Domnul Isus a recunoscut valoarea pildelor in a-i invata pe oameni. El a dorit sa le stimuleze gandirea lor cea mai profunda si contemplarea si a stiut ca daca vorbea prea literal, unii dintre ascultatorii Sai urmau sa-I uite repede cuvintele. Si nu numai atat, dar altii, pentru care unele din pildele Sale contineau mustrari aspre, s-ar fi infuriat atat de mult de o vorbire directa incat ar fi incercat sa-L reduca la tacere prin violenta. intelept ca un sarpe, dar nevinovat ca un porumbel, Isus a amintit cuvintele din Isaia 6:9 si le-a spus ucenicilor Sai: „Voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, dar celorlalti li se vorbeste in pilde, ca “macar ca vad, sa nu vada si macar ca aud, sa nu inteleaga'”- Luca 8:10. In Cruden’s Concordance ni se e xplica urmatoarele: „Mantuitorul deseori le vorbeste oamenilor in evanghelii prin pilde. El S-a folosit de ele pentru a acoperi adevarul de aceia care nu vroiau sa-l vada. Cei care sincer doreau sa-l afle nu isi gaseau odihna pana ce nu descopereau tot intelesul.”
Se cade aici sa ne punem intrebarea cui ii vorbea Domnul Isus in Luca 16:19-31. De ce categorie de oameni Se ocupa El aici? Ultimul verset inainte ca sa inceapa glasul Domnului Isus, ne spune asta. Versetul 14 declara: „Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau si ei toate lucrurile acestea si isi bateau joc de El.” Domnul Isus le vorbea fariseilor, o clasa de oameni cunoscuta prin toate evangheliile pentru refuzul lor de a-L trata corect pe El si adevarurile pe care le predica.
Putem fi siguri ca din toti oamenii pe care ii invata Domnul Isus, nimeni nu fusese tratat cu mai multa prudenta decat siretii farisei. Foloseau inselaciunea si eschivarea, asa ca Domnul Se purta cu ei intelept si corect. Singurul mod de a proceda astfel cu ei era prin pilde si alegorii. Dovada ca nu intelegeau multe din invataturile Lui se poate gasi in rugaciunea Domnului din Luca 10:21: „Tata, Doamne al cerului si al pamantului; Te laud pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor”. Marcu 4:33,34 arata clar ca lectiile Domnului Isus aproape intotdeauna erau invesmantate in pilde: „Isus le vestea cuvantul prin multe pilde de felul acesta, dupa cum erau ei in stare sa-L priceapa. Nu le vorbea deloc fara pilda; dar cand era singur la o parte le lamurea ucenicilor Sai toate lucrurile.”
Acum suntem pregatiti sa studiem pilda bogatului si a lui Lazar si sa incercam sa prindem adevarata solie pe care Domnul Isus cauta s-o faca cunoscuta prin ea.
„Era un om bog at, care se imbraca in porfira si in subtire si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile, care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele”- Luca 16:19-21.
Pe cine reprezenta simbolic bogatul? Evreii fusesera binecuvantati peste masura cu o cunoastere de Dumnezeu si a planului Sau de mantuire pentru intreaga omenire. Ei primisera „infierea, slava, legamintele, darea Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele”- Romani 9:4. Doar un evreu putea sa se roage „Parintelui Avraam” asa cum il gasim ca face bogatul mai tarziu in pilda. Este clar ca prin acest personaj era reprezentata natiunea iudaica.
Prin contrast, Lazar ii simboliza pe toti acei oameni saraci din punct de vedere spiritual – neamurile – carora israelitii trebuiau sa le impartaseasca mostenirea lor. Cuvintele lui Isaia le erau bine cunoscute evreilor. „Te pun sa fii lumina neamurilor, ca sa duci mantuirea pana la marginile pamantului”- Isaia 49:6.
Din nefericire, evreii nu le impartasisera deloc neamurilor din bogatia lor spirituala. in schimb, ii considerau drept „caini” care trebuiau sa se sature cu firimiturile spirituale care cadeau de la masa stapanilor. Metafora era cunoscuta. Domnul Isus o mai folosise inainte, cand a pus la incercare credinta femeii canaanite. „Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!” Ea I-a raspuns in acelasi fel: „Da, Doamne, dar si cateii mananca faramiturile care cad de la masa stapanilor lor”- Matei 15:26, 27.
Bogatii evrei stransesera tot adevarul si, facand astfel, ei se stricasera singuri. Chiar cu cateva clipe mai inainte de a povesti aceasta pilda, Domnul Isus ii mustrase pe farisei pentru ingamfarea lor spirituala. „Voi cautati sa va aratati neprihaniti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu va cunoaste inimile; pentru ca ce este inaltat intre oameni, este o uraciune inaintea lui Dumnezeu.”- Luca 16:15. Care urma sa fie de aici consecinta acestei infumurari teribile?
„Cu vremea saracul a murit si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si l-au ingropat. Pe cand era el in locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui si a strigat: ‘Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si moaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta’. ‘Fiule,’ i -a raspuns Avraam, ‘adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei care ar vrea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.'”- Luca 16:22-26.
Evreii se bucurasera de „viata cea buna” de pe pamant, dar nu facusera nimic sa-i binecuvinteze sau sa-i imbogateasca si pe semenii lor. Nu-i mai astepta nicio rasplata. „Vai de voi, bogatilor, pentru ca voi v-ati primit aici mangaierea! Vai de voi, care sunteti satui acum! Pentru ca voi veti flamanzi!”- Luca 6:24, 25. Dimpotriva, saracii in duhul, simbolizati de catre Lazar, urmau sa mosteneasca imparatia cerurilor. Neamurile care flamanzeau si insetau dupa neprihanire urmau sa fie saturate. „Cainii” si pacatosii, atat de dispretuiti de fariseii plini de indreptatire de sine, urmau sa intre in cer inaintea lor. „Adevarat va spun ca vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in imparatia lui Dumnezeu.”- Matei 21:31.
Pilda se incheie cu imaginea bogatului care implora ca fratii lui sa fie avertizati ca sa nu ii impartaseasca soarta. Dupa ce il roaga pe Avraam sa-l trimita pe Lazar cu aceasta misiune, el presupune „ca daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai”- Luca 16: 30. Iar Avraam ii raspunde: „Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.”- Versetul 31.
Astfel Domnul Isus i -a mustrat pe farisei pe ntru lipsa lor de consideratie fata de Scripturi, aratand ca inima acelora care au respins constant invataturile lui „Moise si ale proorocilor” nu se va schimba nici daca ar avea loc un fenomen supranatural. Minunea invierii lui Lazar din morti facuta la putin timp dupa aceea a confirmat exactitatea concluziei Domnului Isus. Cineva chiar a inviat din morti, dar cu toate acestea fratii „bogatului” nu s-au pocait. De fapt, fariseii au ajuns chiar sa comploteze sa-l ucida pe Lazar dupa invierea sa. insasi viata lui le aducea aminte de propria lor fatarnicie.
in zilele noastre multi crestini sunt de parere ca istorisirea bogatului si a lui Lazar reprezinta un raport istoric al experientei literale a doua persoane dupa moarte. Bazandu-se pe aceasta credinta, unii invata ca cei care ajung in chinurile iadului vor arde toata vesnicia. Ca si in situatia pildei copacilor si a spinului (Judecatori 9:8-15), o interpretare literala a elementelor istorisirii ridica serioase probleme.
Am putea oare sa credem ca toti sfintii se afla deja stransi in sanul lui Avraam? Daca este asa, Avraam in al cui san se odihneste? Iar daca exista o prapastie mare intre iad si rai, cum a putut bogatul sa fie macar auzit de Avraam? Poate cel mai tulburator lucru de mentionat ar fi, cum ar putea sfintii sa se bucure de mangaierea din cer in timp ce ar auzi strigatele celor rai care s-ar chinui?
O alta dilema pe care o ridica o interpretare literala a acestei istorisiri s-ar putea numi „taina mormintelor goale”. Daca totul este luat literal, s-ar parea ca nici unul din cele doua personaje de frunte n-a petrecut prea mult in mormant – amandoi fiind luati destul de repede din locurile lor respective de rasplata. Evident ca si trupurile lor au venit in zbor cu ei, deoarece il gasim pe bogat ridicandu-si ochii si dorind sa i se racoreasca limba cu o picatura de apa de pe varful degetului lui Lazar, care se odihnea, asa cum am vazut, in sânul lui Avraam. in ultimii ani, au fost exhumate destule morminte ca sa ne dam seama ca trupurile celor decedati nu sunt purtate nici la cer si nici in iad dupa inmormantare. Ele se transforma in tarana si isi asteapta invierea.
Din aceste cateva exemple, incepem sa vedem ca in aceasta pilda, Domnul Isus nu incerca sa explice realitatea fizica de dupa moarte. in schimb, Se referea la necredinciosia iudeilor in ceea ce privea raspunderea lor. Ca ispravnici ai soliei speciale a adevarului, ei n-au reusit deloc sa o faca cunoscuta neamurilor, care erau dornice s-o auda. De fapt, intregul capitol din Luca 16 este consacrat subiectului ispravniciei.
incepand de la versetul 1, Domnul Hristos a rostit o alta pilda despre a dministrarea banilor si a bunurilor. „Un om bogat avea un ispravnic, care a fost parat la el ca-i risipeste averea.” Dupa ce a tratat principiul incredintarii bunurilor materiale, Domnul Isus a deschis problema incredintarii adevarului. Prin pilda unui alt om bogat, El a ilustrat practic cum ei se dovedisera tot atat de necredinciosi cu bogatiile spirituale pe cat de necredincios fusese ispravnicul cu bogatiile materiale.
Sa incerci sa exagerezi pilda bogatului si a lui Lazar ca sa o faci sa se potriveasca doctrinei iadului vesnic inseamna sa pierzi din vedere exact problema pe care vroia Domnul Isus s-o faca cunoscuta. Biblia vorbeste cu o claritate fara gres despre subiectul iadului in multe alte locuri. Nicaieri Scripturile nu invata ca cei rai vor continua sa sufere in focul vesnic de-a lungul veacurilor nesfarsite ale vesniciei. Mai degraba, vor fi distrusi complet. Domnul Isus n-ar fi compromis niciodata integritatea Sfintelor Scripturi invatand o doctrina contrara propriei Lui marturii coplesitoare cu privire la acest subiect.
Trebuie sa ne aducem aminte ca „plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica”- Romani 6:23. Exista doar doua alternative pentru fiecare suflet. Aceia care il vor primi pe Isus Hristos si jertfa Lui ispasitoare vor trai pe vecie, iar aceia care nu-L vor accepta pe Isus vor muri. Daca cei rai ar suferi la nesfarsit, oricat de mult i-ar durea, ar insemna ca au viata vesnica. Dar cunoastem ca viata vesnica li se acorda doar acelora care il primesc pe Domnul Isus.
Cugetati putin la aceste texte clare din Scriptura care vorbesc despre rasplata celor rai: „Dar cei rai pier si vrajmasii Domnului sunt ca cele mai frumoase pasune: pier, pier ca fumul.” – Psalmul 37:20.
„Caci iata, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul ostirilor si nu le va lasa nici radacina nici ramura.”- Maleahi 4:1.
„Si veti calca in picioare pe cei rai, caci ei vor fi ca cenusa sub talpa picioarelor voastre, in ziua pe care o pregatesc Eu, zice Domnul ostirilor.”- Maleahi 4:3.
„Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena.”- Matei 10:28.
„Ziua Domnului insa va veni ca un hot. in ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamantul cu tot ce este pe el, va arde.”- 2 Petru 3:10.
„Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, desfranati, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul, care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.” – Apocalipsa 21:8.
Ar putea fi citate multe alte texte, dar acestea ilustreaza clar ca soarta finala a celor rai va fi moartea. Observati ca Scripturile aleg cele mai puternice cuvinte cu putinta ca sa descrie stergerea cu desavarsire a celor rai. Nu exista niciun chip prin care aceste cuvinte clare sa poata fi intelese gresit de catre cineva care sincer doreste sa cunoasca adevarul. Exista un foc rezervat celor rai, dar un foc atat de fierbinte incat ii va nimici pe deplin pe cei care vor ajunge sa-i cunoasca efectul. Dar dupa ce focul isi va termina lucrul, se va stinge. Nicaieri in Biblie nu se invata despre un foc ce va arde vesnic – nici macar in pilda bogatului si a lui Lazar. (Unii s-au intrebat ce inseamna „in vecii vecilor” in textul din Apocalipsa 20:10. Alte pasaje asemanatoare arata ca aceste cuvinte inseamna atat cat traieste un om – vezi Exod 21:6; 1 Samuel 1:22; Iona 2:6, etc. De asemenea, expresia „foc vesnic” se poate intelege mai degraba ca urmari decat ca durata, ca in exemplul Sodomei si Gomorei din Iuda 7).
Ar fi tragic sa pierdem din vedere punctul esential al pildei, indepartandu-l din cadrul in care l-a prezentat Domnul Isus. Haideti sa acceptam lectia pe care incerca El sa ne invete si s-o aplicam la propriile noastre vieti. Oare facem tot ce putem ca sa raspandim solia mantuirii si altora? Oare avem o iubire adevarata pentru aceia din jurul nostru si oare i -am invitat sa se bucure si ei de mostenirea noastra spirituala? Daca strangem bogatie dupa bogatie, asemenea evreilor din vechime, vom ajunge plini de indreptatire de sine si stricati. Prin contrast, printr-o slujire activa, plina de iubire, legatura noastra cu Hristos ca si cu altii va ajunge din ce in ce mai puternica si mai plina de sens.
Haideti sa nu facem din istorisiri inspaimantatoare temelia experientei noastre crestine. in schimb, sa intelegem ca „atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”- Ioan 3:16.
Foarte bun si frumos comentariu, Cristian, si mai ales foarte adevarat!
S-ar părea că unii sunt îndrăgostiți de Cruden’s Complete Concordance cât si de Random House College Dictionary…
Marion,
se pare ca ai un cui impotriva mea. Mutumesc si Dumnezeu sa te binecuvinteze.
Domnul cu tine, Cristian!