Parabola fiului pierdut (1)

Considerată cea mai frumoasă povestire despre natura iertătoare a iubirii, pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), povestită doar de Luca, s-ar putea intitula şi: „Pilda tatălui iubitor şi a celor doi fii pierduţi”. Un fiu a ales viaţa depravată într-o ţară îndepărtată în locul iubirii tatălui. Celălalt a ales viaţa de acasă, deşi nu înţelegea pe deplin dragostea tatălui şi nici ce însemna să aibă un frate. Pilda poate fi împărţită în şapte fragmente, patru ocupându-se de fiul risipitor, două de tatăl şi unul de fratele mai mare.

Când a început decăderea fiului cel mic, până unde a ajuns şi cum şi-a revenit acest om?

Luca 15:11-19
11. El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.
13. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.
14. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
24. căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.
25. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este.
27. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.”
28. El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
29. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;
30. iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
31. „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.
32. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”

Dă-mi! (vers. 12). Decizia fiului mai mic de a-şi cere partea de avere nu este rodul impulsului de moment. Adesea, păcatul este urmarea cugetării îndelungate la lucruri considerate prioritare. Fiul cel mic auzise, probabil de la prieteni, despre viaţa fascinantă şi luxul din ţările îndepărtate. Viaţa de acasă era prea strictă. Iubirea exista, dar impunea anumite hotare; în ţara aceea de departe nu existau restricţii. Tata era prea protector, dragostea lui era cam sufocantă. Fiul voia libertate neîngrădită, dar în căutarea aceasta se afla sămânţa răzvrătirii.

O viaţă destrăbălată (vers. 13-16). Fiul îşi ia partea de avere şi pleacă „într-o ţară îndepărtată”, cât mai departe de casă. Privirea grijulie a iubirii, gardul protector al legii, îmbrăţişarea permanentă a harului sunt lucruri străine de locul acela. Este o ţară a „vieţii destrăbălate”. Cuvântul grecesc asotos („destrăbălat”) apare de trei ori în Noul Testament: tradus cu „destrăbălare”, în Efeseni 5:18 se referă la consumul de alcool, iar în Tit 1:6 e asociat cu neascultarea; în 1 Petru 4:3,4 este tradus cu „desfrâu” şi se referă la viaţa trăită „în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”.

Efeseni 5:18
Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Tit 1:6
dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.

1 Petru 4:3-4
3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
4. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.

Fă-mă argat (vers.17-19). Chiar şi risipitorul este încă fiu şi are totuşi puterea de a decide să se întoarcă. El „şi-a venit în fire” şi şi-a adus aminte de un loc numit „acasă”, de un om numit „tata” şi de o relaţie numită „iubire”. S-a întors acasă cu discursul pregătit ca să-l înduplece pe tată să-l facă argat. Cu alte cuvinte, el spune: „Fă-mă orice, numai lasă-mă să fiu sub ochiul tău părintesc, protejat de grija ta iubitoare.” Niciunde nu este mai bine decât acasă, în casa iubirii Tatălui!

Ce lucruri rele din această lume te ispitesc cel mai mult, în timp ce te amăgeşti cu gândul că nu sunt chiar atât de rele? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO