Mântuirea – iniţiativa lui Dumnezeu
Studiul IV – Trimestrul III
Luni , 21 iulie 2014
Ideea că mântuirea se datorează în întregime lui Dumnezeu se desprinde clar din Evanghelii. Domnul Isus nu a venit în lumea noastră pentru că noi I-am fi adresat o invitaţie, ci pentru că Tatăl L-a trimis din iubire faţă de noi. Faptul că iniţiativa a fost a Tatălui este confirmat de întrebuinţarea frecventă de către Domnul Isus a expresiilor „Cel ce M-a trimis” şi „Tatăl, care M-a trimis” (vezi Ioan 7:28; 8:29; 12:49).
Ioan 7
- 28 Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.
Ioan 8
- 29 Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”
Ioan 12
- 49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
3. Ce altceva mai face Tatăl pentru mântuirea noastră? Ioan 6:44
Ioan 6
- 44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Deşi noi eram păcătoşi şi nu Îl iubeam, Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a pus la dispoziţie mijloacele pentru iertarea păcatelor noastre prin Fiul Său (1 Ioan 4:10). Dragostea aceasta extraordinară ne atrage la El.
1 Ioan 4
- 10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
În lucrarea de mântuire sunt implicaţi atât Tatăl, cât şi Fiul. Domnul Isus a venit pe pământ cu o misiune precisă: „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Iar misiunea aceasta Şi-o împlineşte atrăgându-ne la El prin jertfa Sa de la cruce (Ioan 12:32).
Ioan 12
- 32 Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” –
4. Ce eforturi este dispus Domnul să facă pentru a ne mântui? Luca 15:3-10
Luca 15
- 3 Dar El le-a spus pilda aceasta:
- 4 „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?
- 5 După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
- 6 şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”
- 7 Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
- 8 Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?
- 9 După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.”
- 10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
Aceste două parabole ne arată că Dumnezeu nu aşteaptă cu mâinile încrucişate să venim la El, ci ne caută efectiv. Fie că ne-am rătăcit şi am ajuns în vreun loc periculos, fie că ne-am pierdut în casă, El ne caută neobosit până ne găseşte.
„Nici nu ajunge oaia să se piardă, că păstorul se şi umple de durere şi de nelinişte. El numără o dată şi încă o dată turma. Şi, când e sigur că îi lipseşte o oaie, nu mai poate găsi odihnă. Le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în staul şi porneşte în căutarea celei rătăcite. Cu cât este noaptea mai întunecată şi mai vijelioasă şi cu cât este calea mai primejdioasă, cu atât este mai mare neliniştea lui şi cu atât mai aprigă este căutarea. El face tot ce-i stă în putinţă pentru a găsi acea singură oaie pierdută.
Şi cât de uşurat răsuflă atunci când aude în depărtare pentru prima dată strigătul ei slab! Mergând după strigătul ei, se caţără pe crestele cele mai abrupte, ajunge până pe muchia prăpastiei, punându-şi viaţa în pericol. Astfel îşi continuă căutările, în vreme ce strigătul tot mai slab al oii îi spune că aceasta e pe moarte. În cele din urmă, eforturile sale sunt răsplătite: cel pierdut este găsit.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 188
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Ezechiel 24
- 1 În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 2 „Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.
- 3 Spune o pildă acestei case de îndărătnici şi zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pune, pune cazanul şi toarnă apă în el!
- 4 Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata şi umple-l cu cele mai bune oase.
- 5 Alege ce e mai bun din turmă şi pune lemnele grămadă sub cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare şi să fiarbă şi oasele din el.”
- 6 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sânge, cazanul cel plin de rugină şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el, unele după altele, fără să trageţi la sorţi.
- 7 Căci sângele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stânca goală, nu l-a vărsat pe pământ ca să-l acopere apoi cu ţărână.
- 8 Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sângele pe stânca goală, pentru ca să nu fie acoperit.”
- 9 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sânge! Vreau să fac un rug mare!
- 10 Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.
- 11 Apoi pune cazanul gol pe jăratic ca să se încălzească, să i se înfierbânte arama, să i se topească murdăria dinăuntru şi să i se şteargă rugina.
- 12 Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se dezlipeşte de el, rugina nu se va lua de pe el decât prin foc,
- 13 şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ, şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţată de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
- 14 Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul Dumnezeu.”
- 15 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 16 „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea.
- 17 Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!”
- 18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.
- 19 Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?”
- 20 Eu le-am răspuns: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 21 „Spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi pângări Locaşul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe care i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie.” –
- 22 Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mânca pâinea de jale,
- 23 veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jeli şi nici nu veţi plânge; ci veţi tânji pentru nelegiuirile voastre şi vă veţi văita între voi. –
- 24 „Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
- 25 Tu însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor,
- 26 în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale.
- 27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
